Brutalitatea acţiunilor Kremlinului în Ucraina a luat Occidentul prin surprindere. Evitând o escaladă a confruntării cu Rusia, occidentalii au ameninţat cu sancţiuni economice, care însă nu l-au speriat pe Putin, acţiunile sale urmărind refacerea ex-imperiului sovietic, pe care l-a slujit ca spion al KGB. Cu un Occident reticent, recunoscut deja pentru reacţiile lente la agresiunile precedente ale liderului rus, „Moscova a început un joc serios. Fosta ordine mondială încetează să funcţioneze şi cea nouă va începe să se formeze curând“.
„Crimeea este un lot de consolare pentru Putin şi adevăratul său obiectiv este menţinerea vasalităţii Ucrainei“, arată Camille Grand, director al Fundaţiei pentru Cercetare Strategică. Ucraina este un pilon al Uniunii eurasiatice pe care vrea să o pună în funcţie pentru înlocuirea defunctei URSS. Kremlinul este pregătit să-şi folosească puterea de discreditare în marile dosare internaţionale precum cel nuclear iranian sau al Siriei pentru a-şi continua politica de refacere a fostului imperiu sovietic. Crimeea este doar o primă „înghiţitură“. Putin consideră de multe vreme occidentalii slabi, de unde şi riscul ca el să continue linia dură, văzând o ocazie de a slăbi şi de a umili acest Occident pe care îl dispreţuieşte, arată Camille Grand.
Un comentator rus şi-a permis la TV să recurgă la ameninţări făţişe după avertismentele adresate Moscovei de preşedintele american, Barack Obama, declarând că Rusia poate transforma SUA într-o grămadă de ruine radioactive. În plan intern, Putin duce o luptă acerbă pentru a-i controla pe disidenţii şi criticii politicii sale – închisoare, site-uri blocate, ONG-uri străine interzise – şi se recurge la repetarea obsesivă a ameninţării Rusiei de către „nazişti şi extremişti“. Laitmotiv utilizat şi în criza ucraineană.
Retorica războiului
Ruşii exultă după triumful referendumului din Crimeea, considerând că ţara lor a devenit din nou o superputere datorită politicii preşedintelui lor, care, asemenea unui pirat, a acţionat fără să ţină seama de regulile internaţionale. Occidentul desfăşoară armele sancţiunilor economice, deocamdată timide şi care nu îl impresionează pe dictatorul de la Kremlin. Popular acasă, dar sub tirul criticilor în străinătate, Putin are puţin timp să savureze preluarea rapidă a Crimeii. El va apărea marţi în faţa Parlamentului ţării sale pentru a stabili o strategie asupra a ceea ce urmează. Cu guvernele occidentale care cer ca Rusia să înceteze implicarea în acţiunile din Ucraina, chiar unii aliaţi ai lui Putin vor să vadă dacă acesta are intenţia să reducă tensiunea sau se va lansa pe un drum mai dur. Luni seară, liderul rus a semnat un decret prin care recunoaşte independenţa Crimeii, cu efect imediat, ceea ce pare a fi o primă etapă spre mutuala „reunificare“, după cum declara preşedintele Dumei ruse. De altfel, unii experţi consideră că perspectiva ca Rusia să-şi atenueze poziţia pe termen lung pare din ce în ce mai improbabilă.
„Moscova a început un joc serios“, arată Fiodor Lukianov, editor cunoscător al gândirii Kremlinului privind politica externă. „Riscul este enorm, dar preţul pare atractiv. Fosta ordine mondială încetează să funcţioneze, iar cea nouă va începe să se formeze curând.“ La ora actuală, 63% din populaţie crede că Rusia este din nou o mare putere, iar propria cotă de popularitate a lui Putin a crescut considerabil. Experţii consideră că este vorba de un „moment spiritual“. Ministerul de Externe a publicat pe site-ul web un poem din cel de-al doilea război mondial, iar Rogozin, fost reprezentant al Rusiei la NATO, răspunzând sancţiunilor, a scris ironic, tot pe web: „Tovarăşe Obama, ce vor face cei care nu au nici conturi bancare, nici imobile în străinătate? Sau nu
te-ai gândit la asta?“.
Nemulţumirile nu sunt departe
Rusia este mai dependentă de comerţul său cu Occidentul, şi nu invers. Dacă sancţiunile încep să muşte şi dacă Kremlinul ridică o nouă Cortină de Fier, nemulţumirile nu sunt departe. Nostalgia epocii sovietice este răspândită în Rusia, dar milioane de persoane din clasa medie care profită de vacanţe în Franţa sau în Turcia, conduc maşini de import şi mănâncă alimente importate vor fi afectate de diminuarea acestora. Or, Putin, chiar în acest moment de triumf domestic, trebuie să gestioneze aşteptările. Rusia este legată de piaţa mondială şi deja printre criticii lui Putin există unii care cred că Kremlinul a deviat într-o direcţie periculoasă. Abordarea rusă limitrofă „iraţionalităţii“ poate înfricoşa investitorii, pentru că nimeni nu mai poate anticipa ce poate face Putin.
Trenin consideră că sancţiunile occidentale sunt incapabile să se realizeze prea mult datorită faptului că preşedintele rus acţionează din pasiune, şi nu dintr-un calcul rece. Acum, el nu poate da înapoi, pentru că ar însemna că se teme de sancţiunile occidentale, că nu mai este stăpânul ţării. „Noi nu mai vorbim în termeni pragmatici la Moscova şi în mod cert nu la Kremlin. La Kremlin, ei cred că este un act istoric, reunind o parte a poporului rus cu cealaltă parte.“
Putin câştigă în Rusia
Vladimir Putin a câştigat. În Rusia, susţinerea războiului său în Ucraina este zdrobitoare, iar cota de popularitate a fost recuperată după o cădere drastică în decembrie 2011, când a izbucnit mişcarea protestatară rusă, arată Masha Gessen, jurnalist american . După alegerea sa pentru al treilea mandat, Putin a început vânarea opozanţilor, mobilizând aparatul său de represiune împotriva unui inamic imaginar, puternic şi periculos, Vestul, aparent homosexual. A adoptat legi care restrâng reuniunile publice şi activitatea organizaţiilor non-guvernamentale. Zeci de persoane de diverse apartenenţe politice şi sociale au fost închise pentru că protestaseră. Represiunea s-a dovedit a fi eficace, dar popularitatea lui Putin a scăzut vertiginos.
A fost nevoie de Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci pentru ca Putin să atingă din nou acea cotă postelectorală şi invazia rusă în Ucraina l-a dus spre 70%, demonstrând eficacitatea maşinii de propagandă a statului. Majoritatea ruşilor cred că Ucraina nu are guvern legitim, că rusofonii din Ucraina sunt în pericol şi criza din Crimeea se datorează naţionalismului ucrainean.
Disidenţii, duşmanul intern
Istoric, ideea că Rusia este o ţară în stare de asediu, înconjurată de duşmani şi constant la marginea catastrofei a fost în centrul politicii ruse în general şi a politicii lui Putin în special. În campania sa de propagandă contra Ucrainei, Kremlinul a folosit imagini din al doilea război mondial, inclusiv crucea nazistă. La finele anului trecut, Rusia a fost mobilizată pentru a lupta împotriva homosexualilor şi altor „agenţi ai străinătăţii“. Rezultatul a fost că, pentru ruşi, toţi aceşti termeni – fascist, Occident, un ucrainean, un american sau o combinaţie – au devenit o prescurtare pentru „inamic“ şi „pericol“.
Putin simte instinctiv care este raţiunea pentru care campania sa de mobilizare antiucraineană a urmat după un atac asupra micilor publicaţii şi televiziuni independente în Rusia. Ultimul canal TV independent, TV Dozhd, este pe punctul de a se închide. Proprietarul celui mai mare post de ştiri şi analize online, Lenta.ru, l-a demis pe editorul de lungă vreme cu spirit independent şi l-a înlocuit cu un om al Kremlinului. Micile puncte de vânzare a presei online au devenit inaccesibile din ordinul autorităţii ruse de consum, care are acum puterea de a bloca oricare site Internet. Săptămâna trecută, ruşii au descoperit că trei site-uri de ştiri şi comentatori independenţi au dispărut. Şi pentru că autoritatea de consum a tăiat accesul la blogul militantului opoziţiei, Alexei Navalnîi, plasat în reşedinţă supravegheată acum două săptămâni, una dintre platformele de bloguri foarte populare din Rusia a devenit inaccesibilă.
Reducându-i la tăcere pe ultimii săi critici, Putin vrea să păstreze un avans considerabil în jocul războiului pe care l-a început. Singurul mod de a-şi creşte popularitatea este intensificarea retoricii războiului şi efortului de război. Putin va continua să reuşească prin desenarea unui inamic occidental/fascist/ucrainean din ce în ce mai periculos, iar invazia Ucrainei devine din ce în ce mai importantă. Ceea ce înseamnă că nu este interesat de o soluţie paşnică sau, aşa cum sugerau analişti occidentali, de o strategie de ieşire care i-ar permite să-şi „salveze faţa“. Are nevoie de război în Ucraina. O veste groaznică pentru ucraineni, dar şi pentru Rusia, care se va îndrepta singură spre sărăcie şi se va trezi tot mai izolată.
O criză financiară/economică majoră
Faţă de sancţiunile occidentale, Putin îşi supraestimează poziţia sa de forţă, pentru că economia Rusiei este extrem de dependentă de exporturile sale de hidrocarburi, arată Anton Hmelniţki, financiar elveţian stabilit de şase ani în Ucraina şi patronul societăţii de investiţii, Elbrus Capital Investment, care gestionează plasamente de 40 milioane de dolari în regiune. După referendumul din Ucraina, Putin s-a pregătit pentru un scenariu mai grav – sancţiuni similare celor care au fost impuse Iranului, incluzând restricţii comerciale şi bancare. Potrivit Bloomberg, Moscova a evocat împreună cu oligarhii şi companiile de stat daunele legate de o oprire a creditelor furnizate de băncile străine sau a garanţiilor asupra creditelor în curs. Centrată pe Ucraina şi Crimeea, criza diplomatică dintre Vest şi Rusia a dus la devalorizarea rublei cu 10% în acest an faţă de dolar. Mii de finanţişti cer dobânzi de peste 9% pentru a continua să împrumute statul rus. În joc se află accentuarea izolării Rusiei, Putin supraestimând poziţia sa de forţă. Rusia depinde de fluxul capitalurilor străine şi de fluxurile energetice. Balanţa petrolieră mondială – producţia zilnică disponibilă în raport cu nevoile mondiale – nu reprezintă decât 1-2 milioane de barili. Ceea ce înseamnă că ţările cartelului OPEC ar putea compensa absenţa Rusiei prin capacitatea lor de producţie excedentară. Concret, lumea se poate lipsi de petrolul rusesc. Dar nu invers.
Ucraina este principalul cumpărător internaţional de gaz rusesc, istoric la paritate cu Germania. Întreruperea fluxului Gazprom ar însemna pentru Rusia tăierea crăcii pe care stă, veniturile gaziere fiind principalul stabilizator social al ţării.
Se crede că Rusia este de neclintit din cauza gazului său şi este suficient un ritm de 10 miliarde pe zi pentru susţinerea monedei, dar rubla rămâne singura variabilă de ajustare a economiei faţă de şocurile externe. Rubla este supraevaluată şi, urmare a crizei cu Occidentul, valoarea ei scade continuu. O altă problemă a Rusiei o reprezintă cele peste 200 miliarde dolari datorii contractate în devize. În plus, băncile ruse au investit masiv în Ucraina, parţial din motive politice. Încrederea pieţelor s-a erodat, iar riscul prezentat de Rusia este reevaluat. Mai multe întreprinderi au anulat intrarea la Bursă, între care Aeroflot.
Bătălia pentru resurse
Referitor la criza din Ucraina, care a culminat cu intervenţia militară a lui Putin în Crimeea şi referendumul de anexare la Rusia, trebuie precizat că în spatele conflictului problema esenţială este reprezentată de controlul resurselor minerale şi prelungirile lor industriale. De la revoluţia industrială, minele sunt baza valorii strategice a Ucrainei şi cauza atracţiei Moscovei. Minele ucrainene s-au aflat în centrul rivalităţii ruso-germane pentru controlul acestui teritoriu în cele două conflicte mondiale. Considerabila bogăţie în cărbuni din bazinul Donbasului – 107 miliarde tone în 2013 –, imensul zăcământ de fier de la Krivoi-Rog – 7 miliarde tone în 2002 – şi celebrul zăcământ de mangan de la Nikopol, vizate de nazişti, au fost printre principalele trofee sovietice în Ucraina. Aceste zăcăminte cu cele trei substanţe minerale indispensabile fabricării oţelului, care au permis URSS să ridice cel mai puternic centru siderurgic şi industrial în jurul Doneţkului, demonstrează amploarea intereselor aflate în joc. De asemenea, industria sovietică a aluminiului şi, parţial, industria sa aeronautică se datorează emergenţei energiei furnizate de puternica centrală hidroelectrică de pe Dniepr – 10 miliarde kw/oră.
Această constantă minerală şi industrială a eşichierului ucrainean tinde să se estompeze în faţa circumstanţei spectaculare a evenimentelor, când, de fapt, rămâne una din rădăcinile conflictului. Ea se află la originea divizării conflictuale a ţării, între Ucraina supraîndatorată şi oligarhii care, după 1989, au monopolizat bogăţiile naţionale şi au influenţat jocul politic. În afara faptului că majoritatea oligarhilor sunt implicaţi în comerţul cu cărbune şi în metalurgie, în paralel Rinat Akhmetov, primul dintre ei, prima avere ucraineană şi a 88-a mondială (12,5 miliarde dolari, potrivit Forbes, în 2014), este stăpânul atotputernic al cărbunelui şi metalurgiei ucrainene şi a fost şi boss-ul fostului preşedinte Viktor Ianukovici. La umbra acestuia, ca şi a predecesorilor, el a ţesut şi amplificat interesele sale, creând grupuri industriale integrate, de la mine la finanţe, trecând prin oţelării, producţia şi distribuţia energiei electrice. În aceste condiţii, agenda căderii lui Ianukovici, survenită după pierderea susţinerii lui Rinat Akhmetov, nu pare total întâmplătoare.
Riftul Est-Vest
Acest joc minier şi industrial relevă adevărata natură şi semnificaţia liniei de împărţire a Ucrainei între Est şi Vest. Relevă diferenţa dintre Ucraina mai puţin favorizată şi cea cu potenţial economic considerabil, unde se distinge uneori şi un antagonism catolici-ortodocşi. Relevă că piaţa estică a Ucrainei este un bazin minier şi energetic înainte de a fi rusofon şi permite înţelegerea faptului pentru care Rusia ţine să-şi menţină controlul asupra acestui teritoriu integrat în economia sa. În fine, traduce şi permite înţelegerea rădăcinilor unui soi de „sindrom al paralelei 38“ care, după Coreea, apasă asupra ţării lui Nikita Hruşciov.
Luând în considerare această „felie“ de fonduri miniere şi industriale din Ucraina, nu trebuie minimalizată nici miza agricolă (22% din terenurile arabile de cea mai bună calitate din Europa), care poate contribui la înţelegerea poziţiei Rusiei faţă de cel de-al patrulea bazin de huilă al Europei, la care se adaugă unul din două câmpuri de gaz de şist recent descoperite. Menţinerea acestor resurse în curtea Rusiei, din care unele sunt exportate cu prioritate, constituie una din primele ţinte ale Moscovei şi motivul acţiunii brutale care a urmat basculării aparente a Kievului spre Bruxelles.
Din acest punct de vedere, independent de importanţa strategică şi simbolică a Crimeii pentru Moscova, actuala escaladă militară a Rusiei, alăturată armei obişnuite a gazului, vizează şi accentuarea marjei de manevră diplomatică pentru ca la momentul potrivit să ducă la triumful acestor interese economice. În cadrul negocierilor Kievului cu Moscova, aceste mize sunt cruciale şi fac parte din principalele atuuri ale Ucrainei pentru reconstruirea unei economii prospere, factor de stabilitate într-un mediu democratic.
