În timp ce SUA şi UE încearcă să-şi folosească influenţa pentru a stopa acţiunile armatei contra Frăţiei Musulmane, avertizând cu întreruperea ajutoarelor financiare, premierul egiptean a precizat că ţara sa se poate descurca fără ajutoarele occidentale: „Să nu uităm că Egiptul a supravieţuit cu susţinerea militară a Rusiei. Nu va fi sfârşitul lumii“. Tensiunile interne persistente au fost ecranate ieri de decizia de eliberare condiţionată a fostului preşedinte Hosni Mubarak.
După arestarea ghidului ei spiritual, Mohamed Badie, Frăţia Musulmană şi-a ales un nou şef suprem interimar, Mahmoud Ezzat, cu reputaţia unui „om de fier”, semn al radicalizării confreriei, decisă să lupte pentru recâştigarea puterii pierdute prin demiterea preşedintelui Morsi şi să răspundă autoritarismului prin alt autoritarism. Poreclit „Vulpea”, el nu este un necunoscut, fiind „nr. 2“ în Frăţia Musulmană până la arestarea lui Badie, acum inculpat pentru „incitare la crimă” la manifestaţiile pro-Morsi. De la destituirea fostului preşedinte islamist, provenit din Frăţie, o confruntare sângeroasă s-a angajat între armată şi mişcarea islamistă, soldată cu sute de victime.
De o parte se află Fraţii Musulmani (susţinuţi de Qatar, Turcia şi alte câteva ţări), care nu au nimic de pierdut pentru că, de la înlăturarea lor de la putere, riscă să dispară din punct de vedere politic şi să recadă în anii de obscuritate din trecut. Punctul lor forte îl reprezintă o bună organizare pe ansamblul teritoriului egiptean, unde duc activităţi numeroase de ani de zile, dispunând de mijloace financiare importante. De cealaltă parte se situează armata condusă de generalul Abdul Fattah al-Sissi, susţinută de partea laică a populaţiei (unde trebuie incluse şi minorităţile religioase – copţi, şiiţi etc.) şi care nu poate da înapoi dacă nu doreşte un scenariu „iranian” cu stabilirea unei teocraţii, în acest caz dominată de Fraţii Musulmani. Armata este susţinută discret de Arabia Saudită şi de Emiratele Arabe Unite, care nu doresc ca Egiptul să devină pionul Qatarului, considerat prea activ pe scena Orientului Mijlociu, şi se tem pentru propriile guvernări. Nu trebuie uitaţi salafiştii, mai extremişti decât Fraţii Musulmani.
Comunitatea internaţională condamnă violenţele şi cere oprirea represiunii. Cine este de vină pentru situaţia gravă din Egipt? Fraţii Musulmani, care au manifestat ilegal, deşi au fost preveniţi de forţele de ordine cu trei zile înaintea asaltului în care forţele de securitate au reacţionat dur în faţa provocărilor? Unii intelectuali din lumea arabo-musulmană afirmă că, în faţa islamului radical, poporul este în stare de „legitimă apărare”.
Similitudini înfricoşătoare
Hans von Spakovsky, fost avocat al procurorului general adjunct la Ministerul american al Justiţiei, consideră că, privind înapoi în istorie, militarii egipteni trebuie susţinuţi. Cei ce cunosc istoria Frăţiei Musulmane şi văd acum atacurile sângeroase pe care le-au lansat asupra caselor, întreprinderilor, şcolilor şi bisericilor creştine copte vor recunoaşte acest tip de comportament. Confreria foloseşte aceleaşi tactici şi ideologie ale partidului nazist. Ce s-a petrecut cu creştinii copţi, bătuţi, răpiţi şi ucişi în Egipt, este similar cu ce li s-a întâmplat evreilor în Germania în timpul Nopţii de Cristal, în noiembrie 1938, când evreii au fost ucişi, bătuţi, iar casele lor, magazinele şi şcolite jefuite şi demolate. Mişcarea Fraţilor Musulmani a fost fondată în Egipt în 1928 de şeicul Hassan al-Banna, devenit un mare admirator al lui Adolf Hitler şi care a format o alianţă cu naziştii. Autorul articolului arată că ideologia confreriei este similară cu fascismul nazist, cu obiectivul ultim de cucerire a lumii şi a unui nou califat. Singura diferenţă este că mişcarea crede în supremaţia Islamului în locul supremaţiei rasei ariene. La fel ca Hitler şi naziştii, Fraţii Musulmani vor controlul dictatorial complet al ţării şi eliminarea tuturor celor care nu sunt musulmani, arată Spakovski.
