Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, pe ansamblul Uniunii Europene, a scazut cu circa 5%, in urma aderarii Romaniei si Bulgariei, se arata intr-un comunicat al Parlamentului European (PE).
Prin aderarea Romaniei si Bulgariei, suprafata UE-25 eligibila pentru fondurile structurale a crescut cu 9% si populatia sa cu 6%, in timp ce PIB-ul pe cap de locuitor a scazut cu 5%.
Conform statisticilor PE, prin aderarea Croatiei, suprafata UE-27 ar creste cu 1,3%, populatia sa cu 0,9%, in timp ce PIB-ul pe cap de locuitor ar scadea cu 0,6%. Prin aderarea Turciei, suprafata UE-27 ar creste cu 18,3%, iar populatia sa cu 14,7%, in timp ce PIB-ul pe cap de locuitor ar scadea cu 10,5%.
Ajutorul de preaderare acordat de Uniune, cumulat, impreuna cu integrarea deplina a Romaniei si Bulgariei, necesita 150 miliarde euro suplimentare in perioada actuala de finantare, conform regimului de politica structurala in vigoare. Cu toate acestea, aderarea tuturor statelor care primesc ajutor de preaderare nu se va face simultan.
Deputatii considera ca, pentru a face dovada capacitatii sale de integrare, Uniunea trebuie sa fie in masura sa-si atinga obiectivul de coeziune sociala, economica si teritoriala, tinand cont de realitatile bugetare. In consecinta, ei considera necesar ca, in momentul aderarii fiecarei tari candidate, sa se decida daca Uniunea are capacitatea de a integra statul in cauza.
Parlamentul indeamna Comisia Europeana sa prezinte o propunere de model structurat pe niveluri pentru politica de coeziune, care sa permita o mai buna diferentiere intre asistenta de preaderare si calitatea de membru deplin al Uniunii, si care sa permita potentialelor state candidate la aderare sa beneficieze de asistenta eficienta pentru dezvoltare regionala inaintea eventualei aderari la Uniunea Europeana, sub rezerva inregistrarii unui progres politic.
Deputatii invita Comisia Europeana sa prezinte o analiza de impact detaliata, pentru a face posibila o evaluare corespunzatoare a tuturor efectelor aderarii Romaniei si Bulgariei asupra politicii structurale.