5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialPanică în China: Viespi uriaşe au provocat moartea a 42 de persoane...

Panică în China: Viespi uriaşe au provocat moartea a 42 de persoane şi rănirea altor 1.675

Roiuri de viespi agresive provoacă panică, de câteva luni, în centrul Chinei, omorând prin înţepături cel puţin 42 de persoane şi rănind alte 1.675, relatează Mediafax citând CNN.

Sute de milioane de viespi asiatice agresive afectează, din iulie, trei oraşe din provincia chineză Shaanxi, provocând moartea a cel puţin 42 de oameni şi rănirea altor 1.675. Treizeci şi şapte de pacienţi sunt în stare critică după ce au fost înţepaţi de viespi.

Viespile, devenite foarte agresive pentru că sunt în perioada de împerechere, au atacat numeroşi copii şi agricultori. „Viespile sunt groaznice. S-au năpustit asupra capului şi mi-au acoperit în totalitate un picior. Pur şi simplu nu mă mai puteam mişca”, declară Mu Conghui, o femeie atacată de viespi în oraşul Ankang. În urma înţepăturilor, femeia a avut nevoie de 13 dialize şi 200 de copci, având un picior paralizat şi la două luni după atac.

Veninul viespilor poate declanşa grave reacţii alergice în corpul uman, paralizând organe şi provocând decesul. Pacienţii au nevoie de dializă pentru eliminarea toxinelor din corp.

Autorităţile chineze au avertizat că este vorba de o specie de viespi foarte periculoasă – vespa mandarinia – cunoscută şi sub denumirea de viespea asiatică gigant, cea mai mare din lume, având lungimea cuprinsă între 3,5 şi 3,9 centimetri.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă