» Ieri celebri si bogati, considerati noi Rockefeller, oligarhii rusi nu mai sunt cotati in palmaresul miliardarilor planetei al revistei Forbes si criza economica i-ar putea trece in uitare. Averile lor, facute rapid pe seama materiilor prime ale Rusiei, au fost decimate de caderile cursurilor de schimb, multi dintre ei cautand ajutor din partea statului. Dupa ani de huzur, se poate spune ca acum oligarhii au revenit cu picioarele pe pamant.
La Kremlin sunt adevarate pelerinaje ale oligarhilor aflati la stramtoare, ei facand puterii propuneri incredibile pana acum. Disperati ca nu isi pot plati creditele din cauza caderii preturilor materiilor prime, ei i-au propus presedintelui rus, Dmitri Medvedev, o fuziune intre companiile lor si mari mine si uzine din Rusia pentru a intra intr-un conglomerat controlat de stat. In schimb, guvernul ar urma sa refinanteze debitul lor de miliarde de dolari catre bancile occidentale. Intr-un cuvant, au propus sa restituie voluntar parti din actiunile lor obtinute din privatizarile care au dus la nasterea acestor oligarhi la mijlocul anilor ‘90. Este o adevarata cursa in care oligarhii doresc sa ajunga la un targ cu guvernul rus. Pentru ei, accesul la rezervele Rusiei echivaleaza cu un card care le-ar permite evitarea inchisorii. Din pacate pentru multi dintre ei si pentru bancile occidentale care le-au acordat credite, acest card nu mai este valabil.
Printr-o paradoxala rasucire, guvernul, care a sprijinit nationalizarea in industria petrolului si alte industrii, este acum preocupat sa sustina rubla si bugetul, evitand investitiile in industrii cu probleme. Sperantele lor intr-un ajutor din partea statului au fost spulberate de presedintele Medvedev, care a spus ca aceasta criza profunda va ajuta la "curatarea" tarii de afaceristi care o storceau, ignorand obligatiile lor sociale si morale. "Acum a venit vremea platii datoriilor, a datoriilor morale, pentru ca este un test al maturitatii." Kremlinul nu va salva oligarhii de creditorii lor externi. Un avertisment a venit si din partea lui Igor suvalov, principalul consilier al premierului rus, Vladimir Putin, subliniind ca oligarhii nu trebuie sa astepte sa fie salvati de creditorii externi de catre Kremlin. Statul nu mai are atat de multe fonduri si este gata sa sprijine doar un numar limitat de companii. "Lista companiilor strategice pentru care suntem pregatiti sa luptam sa le salvam este extrem de limitata. Vorbim despre cateva."
Oligarhii, personaje ultrabogate, altadata invincibili, fiind in legatura directa cu puterea rusa, par acum extrem de vulnerabili, traversand cel mai prost an de cand au ajuns sa detina averi fabuloase, din perioada haosului decadei ‘90. Prabusirea bursei ruse, care a cazut mai puternic decat cele de pe alte piete emergente, le-a provocat pierderi de 369,3 miliarde de dolari. Cu sau fara ajutorul statului, guvernul pare sa castige tot mai mult control asupra operatiunilor lor. Fara ajutor de la stat, multi vor intra in faliment sau vor fi nationalizati. Toata lumea credea ca bursa rusa isi va continua ascensiunea sau va fi cel putin stabila, expertii vorbind despre politica prea expansionista a multor rusi ce au facut importante imprumuturi pe care nu le mai pot rambursa. Din martie 2008, averea miliardarilor lumii a fost aproape injumatatita, trecand de la 4.400 miliarde de dolari la 2.400 miliarde.
Cea a oligarhilor rusi a cazut in proportii mai vertiginoase, de aproape cinci ori, majoritatea lor avand active in domeniul hidrocarburilor si al altor materii prime ale caror preturi s-au prabusit o data cu criza. Veniturile Rusiei depind inca de petrol, or, caderea pretului pe piata mondiala a dus la adancirea deficitului si, implicit, la adancirea crizei interne.
» Sfarsitul jocului
Jocurile dintre oligarhi si clanurile puterii ruse au dus la schimbari radicale in clasamentul miliardarilor. Considerat in urma cu cateva luni drept cel mai bogat om din Rusia, Oleg Deripaska, patronul gigantului aluminiului Rusal, a trecut pe la locul 8 pe 164 in topul mondial si averea sa a scazut la 3,5 miliarde de dolari, fata de 28 de miliarde un an mai devreme. Aflat in mari dificultati financiare, Deripaska a obtinut la inceputul lunii un moratoriu de doua luni din partea bancilor creditoare pentru a restructura imensa sa datorie. Deripaska este casatorit cu o nepoata a fostului presedinte Boris Eltin si in trecut a obtinut generoase ajutoare din partea statului rus pentru a extinde nu numai Rusal, primul producator mondial de aluminiu, ci si banca Soyuz si uzina constructoare de masini GAZ.
In prezent, cel mai bogat om al Rusiei este alt oligarh legat de putere, Mihail Prohorov. Ironia face ca a ajuns pe acest loc ca urmare a unei afaceri facute de Deripaska, rivalul sau recunoscut oficial. Echipa lui Putin l-a fortat in aprilie trecut sa ii vanda lui Deripaska actiuni in Norilsk Nickel. Acum, Prohorov este un miliardar cu bani cash, in timp ce Deripaska a ramas cu datorii de miliarde.