Musulmanii se pregătesc de marele pelerinaj anual la Mecca. Este unul dintre ritualurile tradiţionale ale islamului, pe care orice musulman trebuie să-l îndeplinească cel puţin o dată în viaţă, informează Mediafax.
Oficial, marea manifestare religioasă va începe joia viitoare şi va dura cinci zile. Până atunci, însă, la Mecca sosesc musulmani din toate colţurile lumii.
Cei care au ajuns deja se roagă pentru pace în întreaga lume şi, mai ales, pentru pace între arabi, dezbinaţi de violenţele din Siria.
Numărul participanţilor la pelerinajul anual de la Mecca a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, de la 20 de mii de oameni în 1932, la aproape trei milioane anul trecut.