Dacă liderii iranieni cred cu adevărat că explozia de sâmbătă, de la baza iraniană de rachete, este cu adevărat un accident, atunci este puţin probabil ca evenimentul să afecteze stabilitatea din regiune. Însă, dacă Iranul crede în zvonurile conform cărora explozia, care a ucis 17 persoane, printre care şi un comandant de rang înalt, a fost opera serviciilor secrete israeliene, regiunea ar putea fi cuprinsă de tulburări, afirmă Tony Karon de la publicaţia Time.
Analistul iranian Kaveh Afrasiabi notează că oficialii de la Teheran suspectează Israelul nu doar în cazul exploziei de la baza militară, ci şi în cazul morţii suspecte, într-un hotel din Dubai, a fiului unui fost comandant al Gărzilor Revoluţionare. El a sugerat că acest fapt ar putea duce la creşterea dorinţei de răzbunare a liderilor iranieni.
În ultimii ani, Iranul a fost ţinta unor serii de lovituri sub acoperire, direcţionate împotriva programului său nuclear: asasinarea unor oameni de ştiinţă, saboratea unor centrale şi crearea virusului informatic Stuxnet, care a impiedicat înbogăţirea uraniului prin sistemele de centrifugare. Teheranul consideră că virusul a fost creat de către israelieni, în colaborare cu alte agenţii de spionaj din Vest. Tensiunile au crescut şi mai mult în momentul în care Israelul a ameninţat cu o intervenţie militară pentru a opri derularea unui program al cărui potenţial militar a fost subliniat în ultimul raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.
„Iranienii consideră că asasinatele recente sunt opera agenţilor israelieni”, a declarat Dr. Trita Parsi, preşedintele Consiliului Naţional Iranian. „Cu toate acestea, oficialii occidentali îmi spun că nu există semne de represalii din partea Teheranului. Pentru că Iranul nu poate riposta (puţin probabil), sau pentru că evită în mod deliberat escaladarea unei situaţii pe care o consideră o capcană?”
Parsi a argumentat prin faptul că iranienii consideră că programul său nuclear nu poate fi întrerupt prin sancţiuni sau prin atacuri sub acoperire. „Dacă situaţia se prezintă astfel, răzbunările, care pot degenera într-un război făţiş, sunt mult mai puţin atractive decât perpetuarea situaţiei şi suportarea dureroaselor sancţiuni şi presiuni, dar care pot fi depăşite pentru ca programul nuclear să poată continua. Cu toate acestea, calculele nu mai sunt valabile, dacă intensitatea sabotajelor creşte. Iar acest fapt poate servi intereselor Israelului”.
„Va fi mai dificil pentru oficialii de la Teheran să nu se răzbune pentru lovitura directă în miezul militar al puterii regimului, decât le-a fost în cazul virusului informatic şi al asasinării oamenilor de ştiinţă. Dacă explozia de sâmbătă a fost mai mult decât un accident, cu siguranţă scopul ei era cel de a provoca represalii. Şi, bineînţeles, orice pas făcut de Iran în direcţia răzbunării ar însemna escaladarea conflictului din partea celor vizaţi de către Teheran”, a continuat Trita Parsi.
Deşi Washingtonul nu a primit asigurări că va fi informat, din timp, despre eventualele atacuri ale Israelului asupra Iranului, marile capitale din Vest se întreabă dacă un atac israelian asupra centralelor nucleare iraniene ar fi cu adevărat potrivit. Deşi administraţia Obama ia în considerare bombardarea uzinelor iraniene, oficialii americani par a fi împotriva unei acţiuni care, în opinia lor, nu ar face decât să amâne dezvoltarea programului nuclear iranian cu trei ani, riscând cheltuieli substanţiale din partea SUA şi a Israelului şi aruncând în aer preţul petrolului. În plus, cei mai fideli aliaţi ai Israelului în cazul problemei iraniene, Germania şi Franţa, s-au declarat împotriva iniţierii atacurilor de către Israel.
Însă, dacă iranienii încep războiul, toate calculele se schimbă. În urmă cu doi ani, Aluf Benn, care este, în prezent, editor la cotidianul israelian Haaretz, a declarat că un act provocator ar putea fi calea Israelului către o lovitură militară în Iran: „Se ştie că Israelul va încerca să repete bombardamentele din 1981, când a fost atacat reactorul nuclear irakian”, a scris Benn. „Acesta este unul dintre scenarii, şi nu este deloc plăcut. Există, însă, şi alte posibilităţi: un război în nord, între Israel şi Hezbollah în Liban, care ar provoca intervenţia Iranului, sau o lovitură împotriva unei ţinte foarte valoroase pentru regimul de la Teheran, care i-ar determina pe Liderul Suprem Ali Khamenei şi pe Ahmadinejad să ia atitudine în faţa „regimului Sionist”. Dacă Iranul atacă Israelul, elementul surpriză va dispărea, însă atacul Israelului asupra instalaţiilor nucleare va fi considerat auto-apărare„.
Acestea par a fi motivele pentru care Iranul nu ia încă atitudine, chiar dacă Israelul este suspectat ca fiind autorul exploziei de sâmbătă de la Bid Ganeh. Secretarul Apărării din SUA, Leon Panetta, a reiterat scepticismul privind o eventuală acţiune militară, deschisă, a Israelului împotriva Teheranului, afirmând că programul nuclear iranian ar putea fi întârziat cu cel mult trei ani, iar potenţialul de distrugere al unui conflict imediat ar fi mult mai mare. „Trebuie să fiţi atenţi la consecinţele neintenţioate„, a avertizat Panetta.
Însă avertismentul se poate aplica atât în cazul unui război sub acoperire, cât şi în cazul unui război deschis, a concluzionat autorul articolului.
