3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialGrandioasa parada militara la Beijing

Grandioasa parada militara la Beijing

» China, cea de-a treia putere economica mondiala, a marcat ieri 60 de ani de regim comunist printr-o parada militara si prin festivitati in cel mai pur stil socialist, in centrul Beijingului, total securizat. Festivitatile, deschise cu 60 de salve de tun in Piata Tienanmen, au fost cele mai spectaculoase vazute in aceasta tara pana acum.

Numarul unu chinez, hu Jintao, cu un costum Mao bleumarin, si-a facut intrarea cu putin timp inaintea debutului ceremoniilor pe terasa Portii Pacii Celeste, unde Mao Zedong a proclamat pe 1 octombrie 1949 fundamentarea Republicii Populare a Chinei. Inconjurat de inaltii demnitari ai regimului, el a asistat la ridicarea drapelului in timpul intonarii imnului national in Piata Tienanmen. Cel putin 200.000 de persoane au participat la ceremonii, seara avand loc un maret spectacol pirotehnic – "cel mai mare foc de artificii din lume" –, candidat la intrarea in Guinness, Cartea Recordurilor. Mii de militari au parcurs in "pas de gasca" Bulevardul Chang’an ("Pacea eterna"), trecand prin Piata Tienanmen, survolati de avioane si femei militari imbracate in rosu, cu fuste scurte si pantofi albi, au facut senzatie. Cea mai mare armata din lume a prezentat in public, pentru prima oara, noi armamente, cum ar fi rachetele balistice intercontinentale, capabile sa atinga SUA si sa transporte focoase nucleare. Se stie ca Beijingul, printr-o politica de modernizare, a intarit capacitatile militare in ce priveste rachetele, avioanele si dronele, iar ieri chinezii au demonstrat ca se pot baza pe propriile forte, detasandu-se de fosta lor dependenta de armata rusa. Regimul organizeaza la fiecare zece ani mari festivitati, dar in acest an au fost cele mai spectaculoase vazute pana acum. Intr-o perioada de criza economica si de tensiuni interne, in special in contextul recentelor revolte sangeroase din Xinjiang sau al celor din Tibet, de anul trecut, China a dorit sa isi afiseze unitatea si forta.
In pofida ambiantei festive, au fost luate masuri draconice de securitate pentru aniversarea Republicii, operatiunile fiind supervizate de un aparat superior numeric celui din timpul Jocurilor Olimpice, cand au fost 100.000 de politisti. Un vast cordon de securitate a fost instalat in jurul Beijingului, oras cu 17 milioane de locuitori, centrul fiind interzis publicului de miercuri seara, si doar invitatii, printre care se aflau si diplomati, au putut accede in Piata Tienanmen.

Dezvaluiri
» Vise de marire
Demonstratia de forta a armatei chineze de ieri in materie de armamente nu a dat indicii privind capacitatile de lupta, sustin expertii militari straini, si, oricum, China are inca un drum lung de strabatut inainte de a putea rivaliza cu SUA. Armata populara de eliberare a devenit o sursa de mandrie in China si de neliniste in exterior, expertii straini supraveghind echipamentele de inalta tehnologie prezentate ieri. Au fost prezentate armamente noi – 52 de tipuri de echipamente militare, suta la suta chineze, rachete nucleare si de croaziera, avioane de vanatoare, drone. Foarte asteptate au fost noua versiune a rachetei balistice intercontinentale Dongfeng 31 si avionul de vanatoare Jian-10.

Cele mai citite

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...
Ultima oră
Pe aceeași temă