14.8 C
București
miercuri, 29 ianuarie 2025
AcasăSpecialGermania renunţă la cooperarea cu SUA într-un proiect de lansare de sateliţi...

Germania renunţă la cooperarea cu SUA într-un proiect de lansare de sateliţi de spionaj

Germania a renunţat la intenţia de a cofinanţa un proiect comun cu SUA de creare a unei reţele de sateliţi de spionaj, care a provocat dezacorduri cu Franţa, informează Mediafax.

Germania urma să contribuie cu câteva zeci de milioane de euro la proiectul HiROS, care prevedea amplasarea pe orbită a şase sateliţi de înaltă rezoluţie, capabili să identifice, de la înălţimi de 500 de kilometri, obiecte de 50 de centimetri, conform revistei germane, care citează surse apropiate de guvernul de la Berlin.

Germania a decis însă, în vara anului trecut, să renunţe la proiect, deşi, conform documentelor obţinute de WikiLeaks, un colaborator al ambasadei SUA la Berlin conta, în februarie 2009, pe o finanţare germană de 100 – 200 de milioane de euro.

La nivel oficial, sateliţii ar fi avut utilizări comerciale şi ar fi urmat să fie folosiţi pentru prevenirea catastrofelor naturale, dar, în realitate, principalul utilizator ar fi fost serviciile secrete germane BND. „Decizia de a nu finanţa proiectul va permite şi evitarea nemulţumirilor Franţei, care intenţionează să lanseze propriul sistem”.

Cu toate acestea, agenţia spaţială germană DLR, care a dezminţit că proiectul ar avea şi o componentă de spionaj, încă mai speră să obţină finanţare pentru reţeaua de sateliţi. „În domeniul aerospaţial, există numeroase proiecte care nu se concretizează de la prima încercare (…) Proiectul HiROS ar reprezenta o completare ideală pentru sistemul nostru radar şi căutăm încă modalităţi de a-l pune în practică”, a declarat Andreas Schutz, purtător de cuvânt al DLR.

Conform unor documente obţinute de WikiLeaks şi publicate de cotidianul norvegian Aftenposten, SUA şi Germania ar dezvolta în secret noi sateliţi de spionaj, în pofida opoziţiei vehemente a Franţei. În mod oficial destinat protecţiei mediului în domeniul civil – 70 la sută din capacitatea sateliţilor urmând să fie vândută unor actori privaţi -, programul ar fi, de fapt, „sub controlul complet” al serviciilor secrete germane (BND) şi al Agenţiei Spaţiale Germane (DLR).

Notele Ambasadei Statelor Unite la Berlin, citate de Aftenposten, acoperă perioada februarie 2009-februarie 2010, sugerând că anumite ţări, „mai ales Franţa”, au încercat să submineze proiectul. „Pentru proiectu HiROS nu este prevăzută absolut nicio cooperare cu Franţa sau orice alt stat din Uniunea Europeană”, ar fi declarat un oficial din cadrul Agenţiei Spaţiale Germane, Andreas Eckart, citat în limba norvegiană de Aftenposten.

 Sateliţii, cu un cost total de peste 205 milioane de euro, ar fi urmat să intre în exploatare în 2012-2013. În mod oficial, Franţa şi Germania sunt angajate în programul comun de imagistică spaţială MUSIS (Multinational Space-based System), alături de Belgia, Spania, Grecia şi Italia.

Cele mai citite

BNS avertizează: Ordonanța austerității ar putea declanșa concedieri masive în sectorul public

Sindicaliștii au solicitat Guvernului să intervină urgent pentru a proteja angajații Blocul Naţional Sindical trage un semnal de alarmă, atenţionând asupra riscurilor generate de Ordonanţa...
00:02:01

VIDEO. Messi și-a făcut apariția la un hotel din Lima, Peru, înaintea unui meci amical. Fanii l-au așteptat

Superstarul Lionel Messi ajunge la hotelul său din Lima, Peru, unde este așteptat de sute de fani dornici să-l vadă, scrie AFP. Fotbalistul argentinian...

Cel puțin 14 răniți într-un atac israelian în sudul Libanului

Cel puțin 14 persoane au fost rănite marți într-un atac israelian în sudul Libanului, în pofida încetării focului în vigoare de la sfârșitul lunii...
Ultima oră
Pe aceeași temă