Aproximativ 5.500 de persoane au primit în mod fraudulos, în Statele Unite, suma de 42,5 milioane de dolari, plătită de Germania, informează Mediafax.
Ei au primit banii după ce au pretins că sunt victime ale Holocaustului, în cadrul unei vaste escrocherii, a anunţat marţi un procuror federal din New York.
În această afacere au fost inculpate 17 persoane, majoritatea de origine rusă. Şase dintre ele fac parte din organizaţia Claims Conference, cu centrul la New York, care oferă ajutor persoanelor care au fost victime ale nazismului în al Doilea Război Mondial, ale cărei fonduri le deturnau, potrivit unui comunicat al Biroului Procurorului Preet Bharara.
Aceste şase persoane „erau însărcinate cu examinarea şi aprobarea cererilor legitime” ale adevăratelor victime, se arată în comunicat. „În locul acestora, ele au validat peste 5.500 de cereri frauduloase (…). În schimb, aceşti angajaţi păstrau o parte din bani pentru ei” şi complicii lor, continuă comunicatul.
„Dacă exista o organizaţie despre care să se poată spera că s-ar afla la adăpost de lăcomie şi escrocherie, aceasta este Claims Conference, care ajută zilnic mii de victime”, şi-a exprimat procurorul regretul. „Din păcate, cei care vin în ajutorul victimelor, sunt, la rândul lor, victime ale unei înşelăciuni”, a adăugat el.
Escrocheria exploata diverse cazuri de indemnizaţie finanţate de Germania, prevăzute de Claims Conference.
Astfel, circa 4.957 de persoane au primit în mod fraudulos suma de 3.600 de dolari fiecare, din 2000 şi până în 2009, însumând 18 milioane de dolari. Aceste persoane au pretins că au fost obligate să părăsească localitatea natală din cauza naziştilor.
Însă, „un mare număr de persoane care au primit în mod fraudulos bani s-au născut după al Doilea Război Mondial, iar cel puţin una dintre ele nu era evreu”, afirmă procurorul, care subliniază intervenţia unor complici, recrutaţi pentru a furniza documente false.
Alte 658 de persoane au primit, de asemenea, plăţi lunare în valoare de 411 dolari, în total 24,5 milioane de dolari, după ce au afirmat că au trăit în ghetouri, timp de cel puţin 18 luni, sau în lagăre de muncă sau de concentrare, timp de cel puţin şase luni.
Frauda a fost descoperită în decembrie 2009 de Claims Conference, care a semnalat-o imediat poliţiei federale americane, FBI.
Organizaţia a anunţat marţi, într-un comunicat, că escrocheria nu a spoliat „nicio victimă” a Holocaustului şi a dat asigurări că au fost luate măsuri pentru consolidarea procedurilor de verificare.
„Suntem şocaţi că (există) persoane care să poată fura bani destinaţi supravieţuitorilor celei mai grave crime din Istorie”, a declarat Julius Berman, preşedintele Claims Conference.
Procurorul din New York a declarat că persoanele inculpate, care locuiesc, toate, la New York, sunt pasibile de pedepse de până la 60 de ani de închisoare şi amendă în valoare de 750.000 de dolari.