18.8 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialGazoductul Nord stream intră în funcţiune

Gazoductul Nord stream intră în funcţiune

Visul gigantului energetic Gazprom a devenit realitate: cel mai lung gazoduct subacvatic din lume, construit în numai 18 luni pe o distanţă de 1.224 kilometri, este totodată prima legătură directă dintre câmpurile de gaze din Rusia şi pieţele de energie din Europa de Vest.

Cifrele proiectului demarat în 2005 de fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schröder, şi fostul preşedinte (şi actualul premier) al Rusiei, Vladimir Putin, sunt impunătoare: 7,4 miliarde euro este costul final al gazoductului, iar odată cu punerea în funcţiune a celei de-a doua conducte, care va fi realizată până la sfârşitul anului viitor, 26 de milioane de locuinţe din Europa de Vest vor fi alimentate cu gazul siberian. Preşedintele Rusiei, Dimitri Medvedev, a anunţat că ţara sa ar putea mări exporturile de gaze către Europa până în 2020, de la 125 miliarde metri cubi la 200 miliarde – dintre care 55 miliarde vor fi transportate prin noul gazoduct. Rusia este, cu 637 miliarde metri cubi, nu numai cel mai mare producător de gaze naturale din lume, dar şi cel mai mare exportator – inclusiv în Germania; 37% din importurile de gaz ale acesteia provin din Rusia.

Conform operatorilor, capacităţile de transport ale gazoductului au fost deja vândute pe următorii 20 de ani, iar transportul va fi mai ieftin decât prin conductele folosite până acum, care treceau prin Belarus şi Ucraina – deoarece nu mai este necesară plata taxelor de tranzit.

Gazprom intră în Europa prin Germania

Principalul acţionar al noului gazoduct este compania rusă Gazprom, care deţine 51% din firma Nord Stream AG, care operează conducta – iar construcţia acestuia face parte din strategia de expansiune a gigantului rus: prin compania-fiică Gazprom Germania, concernul îşi construieşte totodată o infrastructură pentru vânzarea gazelor ruseşti în Europa. În anul 2009, compania a vândut 446,6 miliarde kilowaţi-oră, generând o cifră de afaceri de 8 miliarde euro. Dacă până acum Gazprom nu a avut acces la piaţa consumatorilor finali, acest lucru s-ar putea schimba o dată cu preluarea, de către gigantul rus, a companiei germane Envacom – deşi până acum aceasta nu a activat pe piaţa vânzării de gaze.

Rusia, pe o poziţie de forţă

La ceremonia de deschidere a gazoductului a participat un număr mare de oameni politici – printre care, desigur, atât Dimitri Medvedev, cât şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Ambii s-au arătat deosebit de mulţumiţi: în timp ce Merkel a numit proiectul, conform postului german de televiziune N-TV, „un model exemplar de cooperare între Uniunea Europeană şi Rusia, care arată că ne putem baza şi în viitor pe un parteneriat stabil”, Medvedev a declarat că parteneriatul ruso-european are „un viitor luminos”. Conform agenţiei de ştiri Reuters, Medvedev şi-a exprimat speranţa că Uniunea Europeană „nu va ridica bariere artificiale” în calea expansiunii europene a companiei Gazprom – dar a arătat şi că Rusia este conştientă de poziţia de putere pe care i-o conferă noul gazoduct: „ridicarea vizelor pentru cetăţenii noştri care călătoresc în Germania şi UE are o importanţă majoră pentru viitorul relaţiilor noastre”, este preşedintele rus citat de cotidianul austriac Der Standard.

Cotidianul german Mitteldeut-sche Zeitung atrage atenţia că dependenţa faţă de Moscova poate crea probleme: „Premierul Putin foloseşte afacerile cu gaze în scopuri politice”, constată jurnaliştii germani. Pentru Germania, care a decis să renunţe la energia atomică, gazul rusesc ar putea deveni vital – iar compromisurile cu Moscova, din ce în ce mai acceptabile.  Text Box:  

Cele mai citite

Amenajarea rafturilor lângă casa de marcat: idei și sugestii

Amenajarea rafturilor lângă casa de marcat este o strategie esențială pentru orice magazin, deoarece acest spațiu poate transforma clienții indeciși în cumpărători. Plasarea inteligentă...

Competiție Rusia Ucraina și la Concursul Internaţional „ George Enescu” în finala Secţiunii de pian

Doi pianişti din Rusia şi unul din Ucraina vor intra, duminică, în finala Secţiunii de pian din cadrul celei de a XIX-a ediţii a...

Boloș nu exclude creșterea taxelor după alegeri

Ministrul de Finanțe reamintește că România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025 Marcel Boloș a declarat, într-o intervenție televizată, că România...
Ultima oră
Pe aceeași temă