Elicoptere survolează oraşul Benghazi, din estul Libiei, şi au deschis focul asupra manifestanţilor, a declarat un martor pentru CNN, citat de NewsIn.
Forţele de securitate libiene au atacat sâmbătă dimineaţă o tabără de protestatari din oraşul libian Benghazi, martori spunând că mai multe persoane au fost ucise sau rănite.
Poliţia a atacat sute de manifestanţi care s-au strâns la Benghazi în urmă cu două zile. Trupele au folosit gaze lacrimogene şi batsoanele pentru a dispersa mulţimea, scrie presa locală.
Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului a anunţat că numărul persoanelor ucise în trei zile de proteste în Libia a ajuns la 84. Procurorii au anunţat că au lansat o anchetă şi au promis că cei vinovaţi de violenţe vor fi pedepsiţi.
Mai multe site-uri, precum Facebook şi al-Jazeera, au fost blocate, iar alimentarea cu curent electric în unele zone a fost sistată.
Restricţiile asupra mass media a făcut dificilă verificarea independentă a informaţiilor.
Revoltele au izbucnit după arestarea unui avocat, cunoscut critic al guvernului. Fathi Terbil, care reprezintă rudele a peste 1.000 de deţinuţi care ar fi fost masacraţi de forţele de securitate în 1996, la închisoare Abu Salim, din Tripoli, a fost eliberat ulterior.
Manifestaţii prodemocraţie au loc în ultimul timp în mai multe ţări arabe, iar preşedinţii Tunisiei şi Egiptului au fost nevoiţi să demisioneze.
Însă protestele de săptămâna aceasta au fost prima sfidare la adresa conducerii libiene, care rareori tolerează astfel de mişcări.
Colonelul Muammar Gaddafi este cel mai vechi lider din lumea arabă şi conduce Libia, ţară bogată în petrol, de la lovitura de stat din 1969. El a spus întotdeauna că ţara este condusă, de fapt, de comitete cetăţeneşti, dar majoritatea observatorilor cred că este vorba, de fapt, despre un stat poliţienesc controlat de el.
Analiştii afirmă că situaţia din Libia este diferită de cea din Egipt, pentru că Gaddafi are fonduri din petrol pe care le poate folosi pentru atenuarea problemelor sociale şi pentru că el este încă respectat în ţară, deşi în mai mică măsură în zone Benghazi.