Emisari din SUA, Uniunea Europeana si Rusia se intalnesc vineri la Belgrad cu oficiali sarbi, intr-un nou efort de a iesi din impasul legat de viitorul provinciei Kosovo, informeaza agentiile AP si Tanjug, consultate de Rompres.
Americanul Frank Wisner, reprezentantul UE Wolfgang Ischinger si rusul Aleksandr Botan-Harcenko au programate intrevederi in cursul dupa-amiezii cu presedintele sarb Boris Tadic, premierul Vojislav Kostunica si alti inalti oficiali de la Belgrad.
Cei trei, care formeaza asa-zisa "troica" desemnata de Grupul de Contact pentru a participa la negocierile asupra statutului provinciei Kosovo, se afla pentru prima data in capitala sarba in aceasta calitate.
Wolfgang Ischinger a afirmat, joi, la Londra ca troica nu va face propuneri noi si ca planul emisarului ONU Martti Ahtisaari, ce prevede un statut de independenta supravegheata international pentru provincia sarba, ramane in discutie. El a adaugat ca se asteapta la o "misiune foarte dificila".
Serbia si Rusia, aliatul Belgradului cu drept de veto in Consiliul de Securitate al ONU, se opun vehement acestui plan, iar Moscova a amenintat ca va bloca adoptarea proiectului occidental, ceea ce a determinat transferarea discutiilor in cadrul mai lejer al Grupului de contact.
Dupa razboiul din 1998-1999 dintre etnicii albanezi separatisti si fortele sarbe, Kosovo a ramas oficial parte a Serbiei, desi sub administrarea ONU si NATO. Pe parcursul negocierilor privind statutul final, albanezii majoritari in Kosovo au continuat sa ceara independenta acestuia.