Afirmaţii ofensatoare la adresa albanezilor, atribuite în mod fals preşedintelui Băsescu, lansate de un hacker şi preluate în presa din Albania, au determinat chemarea ambasadorului român la Tirana pentru explicaţii, MAE român exprimându-şi nemulţumirea într-o discuţie cu ambasadorul albanez, potrivit Mediafax.
Mai multe publicaţii kosovare au relatat, marţi, prelulând publicaţii albaneze care citau o agenţie italiană de presă, că preşedintele Traian Băsescu ar fi făcut declaraţii cu caracter rasist despre albanezi, la o reuniune diplomatică. Ulterior, presa albaneză a revenit asupra informaţiilor, precizând că situaţia a fost cauzată de acţiunea unui haker sârb, care a pătruns pe site-ul agenţiei de presă şi a publicat informaţia falsă.
Potrivit MAE român, în cursul zilei de 12 iulie, ora locală 12.30, pe site-ul televiziunii albaneze de ştiri „Ora News”, a fost postat un articol „în care sunt citate pretinse declaraţii făcute de Preşedintele României pentru mass-media italiene, la un moment şi în circumstanţe neprecizate în articol”.
„Aceste informaţii fuseseră preluate de pe un website italian. Până la ora locală 15.00, alte posturi de televiziune au difuzat în cadrul buletinelor de ştiri informaţiile publicate de Ora News. Aceste false afirmaţii au fost ulterior preluate de mass-media electronice din Kosovo şi au început să fie difuzate inclusiv pe reţele de socializare, căpătând amploare. Ulterior, Ora News şi website-ul italian au retras articolul”, se arată într-un comunicat al MAE.
MAE afirmă că în urma apariţiei acestor informaţii ambasadorului român la Tirana i s-au cerut clarificări. În opinia MAE, această conduită este neuzuală.
„Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă dezacordul cu privire la conduita neuzuală a MAE albanez care, în cursul zilei de 12 iulie 2011, i-a solicitat ambasadorului României la Tirana să clarifice unele pretinse afirmaţii referitoare la Kosovo, atribuite cu rea credinţă Preşedintelui României de către presa albaneză, în urma publicării lor pe un site. Acestea atribuiau Preşedintelui României unele calificări nereale cu privire la trăsături caracteriale ale albanezilor, inclusiv ale celor din Kosovo”, se arată în comunicat.
Ministerul precizează că ambasadorul României a respins „ferm” veridicitatea afirmaţiilor respective şi a precizat că este vorba despre o dezinformare menită să afecteze tradiţionala relaţie de prietenie dintre România şi Albania.
Ambasadorul României a reafirmat, potrivit MAE, poziţia de principiu a ţării noastre în dosarul Kosovo, subliniind că aceasta este binecunoscută tuturor aliaţilor şi partenerilor europeni şi euro-atlantici. Poziţia României se bazează pe principiile fundamentale ale dreptului internaţional, precizează MAE.
„Pe acest fond, MAE român a comunicat în cursul zilei de 12 iulie ambasadorului Albaniei la Bucureşti că este total inacceptabil faptul că un ambasador român a fost pus în poziţia de a da explicaţii în urma unor informaţii neverificate şi provenind din surse neclare. Acest tip de abordare nu este în concordanţă cu nivelul relaţiei bilaterale şi nici cu susţinerea constantă de către România a aspiraţiilor europene ale Albaniei. MAE dezaprobă încercările de trivializare a dialogului diplomatic şi supralicitarea unor informaţii precare vehiculate în mediile de comunicare virtuale”, se arată în comunicat.