In interviul acordat pentru cotidianul elvetian Le Temps, publicat in editia de miercuri, 25 iulie, si consultat de Rompres, Hasni Abidi, directorul Centrului de Studii si de Cercetare a Lumii Arabe si Mediteraneene (CERMAM), cu sediul la Geneva, descifreaza 'dividendele' politice ale Libiei, obtinute de Gaddafi in urma eliberarii infirmierelor bulgare.
Care este castigul politic al acestei eliberari pentru regimul colonelului Gaddafi?
Aceasta este o operatiune de spalare (a imaginii). Echivalentul unei reabilitari politice a Libiei de catre Europa (Uniunea Europeana) si comunitatea internationala. Gaddafi isi salveaza regimul. Astazi, se stie ca infirmierele nu au fost vinovate. Acea contaminare a fost rezultatul falimentului sistemului sanitar, al falimentului sistemului politic libian. Or, el a reusit sa manevreze abil, salvandu-si onoarea pe plan intern si, deschizandu-se, totodata, in plan extern. In conditiile in care, in urma cu putin timp, el era inca un paria, tara sa este, astazi, invidiata. Acesta era ultimul contencios ce bloca o normalizare a relatiilor sale cu lumea. Aceasta este o operatiune de relatii publice foarte reusita. Lucrul acesta este adevarat si pentru Europa. Blair, Prodi si Sarkozy au mers sau vor merge la Tripoli. Exista o convergenta de interese.
Care vor fi consecintele acestei reabilitari?
Interesul multinationalelor fata de Libia nu este nou. De la marturisirea programelor de inarmare secrete si recunoasterea responsabilitatii in atentatele impotriva unor avioane la sfarsitul anilor 1980 (Lockerbie si DC-10 al companiei UTA), usa se intredeschisese, dar normalizarea se impiedica de problema acestor infirmiere. Acum, societatile straine scot un oftat de usurare. Ele se pot angaja fara a avea constiinta incarcata. Totul se va accelera. Libia este bogata in gaze si petrol. La nivelul infrastructurilor si serviciilor, totul este de construit. Aceasta este o piata virgina, de cucerit.
De ce ii ofera Gaddafi acest succes diplomatic lui Nicolas Sarkozy?
Gaddafi observa politica internationala. El vede un Nicolas Sarkozy care se misca mult, voluntarist, care cultiva rezultatul fara sa agite marile principii ale drepturilor omului. Blair era pe punct de plecare atunci cand l-a intalnit in urma cu cateva saptamani (pe conducatorul libian, n.red.). Ceilalti lideri europeni sunt mai putin profilati, iar Gaddafi nu are incredere in masinaria europeana. Sarkozy a fost omul situatiei, omul nou, cel mai bine profilat pentru a personaliza acordul si pentru a-i da acestei reabilitari cel mai mare ecou posibil. Ceea ce conta nu erau banii – Libia nu duce lipsa de asa ceva -, ci vizibilitatea politica.
