4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialDiplomaţii americani despre Crin Antonescu: „Moale", „copleşit" şi „visceral anti-Băsescu"

Diplomaţii americani despre Crin Antonescu: „Moale”, „copleşit” şi „visceral anti-Băsescu”

Cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale din 2009, oficialii Ambasadei SUA la Bucureşti trasmiteau la Washington o telegramă despre Partidul Naţional Liberal şi proaspătul său lider, Crin Antonescu.

Americanii citează „analişti şi insideri din partid” care îl percepeau pe candidatul liberal la prezidenţiale ca „neconvingător” şi incapabil de a găsi idei proaspete pentru a sălta partidul. Documentul menţionează că PNL-ul lui Crin Antonescu era unul divizat, fără viziune şi cu o disciplină ce lăsa de dorit. Singurul mesaj clar transmis de PNL şi de liderul său este cel privind opoziţia la Traian Băsescu. Întrebat ieri despre conţinutul telegramelor obţinute de WikiLeaks, Crin Antonescu a declarat că se face „un tapaj exagerat”:

„Oricum, nu schimbă cu nimic. Marile probleme ale României azi nu sunt să vedem ce părere au americanii sau cum erau intoxicaţi americanii”.


Telegrama „Partidul Naţional Liberal, prins în depresii estivale”, CLASIFICARE: confidenţial, ANUL: 2009

„Analişti şi insideri din partid îl percep în mod corect pe Antonescu ca pe un candidat neconvingător, paralizat de o structură slabă de partid, de facţiuni interne şi de absenţa unor idei proaspete pe parcursul campaniei. Poziţiile exprimate în cadrul platformei candidatului la prezidenţiale, care sugerează o uşoară înclinare a politicii externe de la Statele Unite către Rusia, par să fie lipsite de substanţă şi menite să distingă partidul de poziţiile lui Băsescu percepute ca proamericane. PNL riscă să fie definit de către public (şi de către noi) ca visceral anti-Băsescu şi mai nimic altceva.”

____________________________________

„PNL, partid de centru dreapta, a suferit un şir de înfrângeri consecutive. După pierderea guvernării, în urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2008, partidul a înregistrat o performanţă slabă la europarlamentare în iunie 2009, iar candidatul PNL la prezidenţiale stă rău în sondaje. O aparentă încercare de a diferenţia partidul şi pe Antonescu de imaginea proamericană a lui Băsescu riscă să îndepărteze alegătorii şi să pună pe PNL ştampila anti-Băsescu şi mai nimic altceva.”

____________________________________

„Slăbiciunile PNL sunt numeroase: pierderea unor parlamentari şi, în consecinţă, căderea moralului în partid, o noua conducere, încă neprobată, activismul insuficient şi numeroase filiale dezorganizate. În plus, câţiva consultanţi care lucrează pentru Antonescu descriu procesul de decizie din partid ca fiind haotic, lanţul de comandă răspunzând încet noilor provocări, şi notează mesajele confuze de mobilizare la vot – în special în zonele urbane. Partidul nu are experienţa PDL şi PSD în numărătoarea voturilor şi în identificarea comportamentelor electorale”.

____________________________________

„Leadership-ul lui Crin Antonescu este motiv de îngrijorări suplimentare pentru consultanţii partidului. Mulţi îl consideră moale, copleşit uneori de numeroasele probleme din partid. Aceştia ne spun că disciplina în partid este slabă, la fel solidaritatea în jurul lui Antonescu. În ciuda faptului că au fost aduşi colaboratori ai fostului premier şi lider PNL Călin Popescu Tăriceanu în echipa de campanie a lui Antonescu, partidul continuă să pară divizat, o dovadă a inabilităţii lui Antonescu în a-şi învinge rivalii”.

_______________________________________________________________________

„În ce priveşte relaţiile cu Statele Unite, platforma prezidenţială a lui Antonescu conţine o vagă chemare la «refacerea parteneriatului cu Statele Unite» pe baza faptului că România a devenit membru deplin NATO şi UE (…). Până la mijlocul anilor 2000, PNL era cel mai prooccidental partid din România. Totuşi, în perioada guvernării PNL din 2005 – 2008 a premierului Calin Popescu Tăriceanu, partidul s-a opus proamericanismului lui Băsescu”.

Cele mai citite

Pompierii și specialiștii IT, în topul încrederii românilor. Politicienii și jurnaliștii, pe ultimele locuri (sondaj IRES)

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de aproape o mie de persoane, prin metoda CATI Pompierii și specialiștii IT sunt profesiile în care românii...

Pompierii și specialiștii IT, în topul încrederii românilor. Politicienii și jurnaliștii, pe ultimele locuri (sondaj IRES)

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de aproape o mie de persoane, prin metoda CATI Pompierii și specialiștii IT sunt profesiile în care românii...

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...
Ultima oră
Pe aceeași temă