Imediat după explozia crizei financiare globale în 2008, mulţi economişti au anticipat că tările care ţin cu dinţii de cota lor dintr-un grafic în continuă scădere îşi vor urmări mai sârguincios interesul propriu şi vor deveni mai protecţioniste, cufundând planeta într-o mult mai clară recesiune, exact cum s-a întamplat în 1930, după Marea Criză Economică. Din cauza crizei prost administrată de politicienii cuprinşi de panică, lucrurile s-au petrecut altfel. Însă, după 3 ani de durere şi o foarte mică creştere economică s-ar putea întampla acum.
Semnele sunt peste tot. Europenii sunt în mijlocul unei potenţiale crize cauzate de datorii, o criză care ameninţă atât supravieţuirea monedei euro cât şi ideea de Uniune Europeană: politicienii vorbesc despre reintroducerea vizei pentru a călători dintr-o ţară în alta. OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol) se destramă în timp ce saudiţii şi irakienii se ceartă pentru controlul asupra energiei (rezultatul fiind scumpirea petrolului).
Apoi este vorba despre o creştere a politicii populiste în toată lumea. Partidele politice care se opun Uniunii Europene câştigă susţinători, în timp ce naţionalismul este în creştere în ţări precum China, Brazilia şi Rusia.
Toate acestea subliniază faptul că fenomenul globalizării, dacă îl definim ca o circulaţie liberă a mărfurilor, a oamenilor şi a banilor, nu a fost niciodată ceea ce s-a sperat să fie. Lumea nu este nici pe departe atât de uniformă precum ar vrea experţii să credem că este. Mai mult de jumătate din comerţul global se petrece în special între ţări vecine.
E foarte la modă să credem că lumea se unifică din ce în ce mai mult când, de fapt, ea se află într-o continuă fragmentare. Aceasta se reflectă şi asupra faptului că ţările bogate sunt încă mult mai provinciale decât ne putem închipui, iar moda politică, într-o perioadă de amorţire economică, este să devenim martori ai retoricii anti-imigraţioniste.
Dar o mai mare fragmentare economică şi politică este, în mod ironic, un fin efect al globalizării. Cum bogăţia şi puterea au ajuns pe pieţele emergente, naţiunile în curs de dezvoltare au acum puterea şi banii ca să-şi construiască propriile şanse-iar deciziile pe care le iau sunt diferite de cele pe care noi le considerăm viabile. Acest fapt se reflectă în comportamentul companiilor dar şi în cel al consumatorilor: astfel diverse firme străine îşi produc bunurile special pentru pieţele emergente de consumatori.
Implicaţiile imaginii de ansamblu sunt mult mai profunde. În timp ce ţările în curs de dezvoltare devin mai bogate şi concurează pentru un loc mai bun pe o scenă globală, ele pornesc conflicte atât cu naţiunile bogate cât şi cu celelalte naţiuni în curs de dezvoltare.
Asta nu înseamnă că procesul de globalizare este un eşec. De fapt, cea mai mare parte a acestui proces -sub forma unei mai mari libertăţi a pieţelor şi imigrarea neîngrădită -ar ajuta la atenuarea tensiunilor prin creşterea graficului economic.
Odată cu creşterea inegalităţii în societăţile individuale, alegătorii au devenit convinşi de faptul că de beneficiile globalizării se bucură numai cei bogaţi.
