Preşedintele Mahmoud Abbas a făcut vineri pasul istoric de a cere la ONU recunoaşterea statului Palestina, un demers pe care l-a calificat drept „primăvara palestiniană”, dar pe care Israelul îl consideră prematur în lipsa negocierilor directe care să ducă la un proces de pace durabil, scrie NewsIn.
Cererea se află acum la Consiliul de Securitate.
Această cerere oficială – văzută în general mai mult ca un gest simbolic, pentru că veto-ul americanilor în Consiliul de Securitate e asigurat – a stârnit aplauze în Adunare în momentul în care liderul palestinian a ridicat documentul, de la înălţimea podiumului, în timpul discursului pe care l-a rostit la a 66-a sesiune anuală a Adunării Generale a ONU.
A venit timpul pentru o „primăvară palestiniană”, care să se alăture primăverii arabe în remodelarea Orientului Mijlociu, a spus Abbas. „Poporul meu doreşte să-şi exercite dreptul de a se bucura de o viaţă normală, ca tot restul lumii”, a afirmat liderul palestinian.
La rândul său, luând ulterior cuvântul, premierul israelian Benjamin Netanyahu a replicat că palestinienii caută să-şi facă „un stat fără pace”, ignorând preocupări de securitate importante pentru Israel. El a spus că palestinienii nu sunt înarmaţi numai cu „speranţe şi visuri”, aşa cum a afirmat Abbas în discursul său, ci şi cu „10.000 de rachete şi cu rachete Grad furnizate de Iran, ca să nu mai vorbim de armele letale care vin în continuu către Gaza”, a adăugat premierul israelian.
Netanyahu a arătat că palestinienii ar trebui să facă mai întâi pace cu Israelul şi apoi să-şi obţină statalitatea. Pacea trebuie să vină odată cu soluţia a două state, prin care se recunoaşte statul israelian. Dacă se întâmplă aceasta, Israelul va fi primul care va recunoaşte statul palestinian, a asigurat Netanyahu.
Între timp, la Ramallah, în Cisiordania, discursul lui Abbas a fost întâmpinat cu urale şi cântece din partea palestinienilor care, fluturând steaguri, urmăreau ce se întâmplă pe un ecran uriaş instalat într-o piaţă. La scurt timp după ce a înmânat scrisoarea oficială prin care cere aderarea la ONU în calitate de membru cu drepturi depline, Abbas a acuzat Israelul că nesocoteşte pacea şi dreptul internaţional şi a cerut ONU să acţioneze urgent.
Preşedintele american Barack Obama s-a întâlnit miercuri cu Abbas într-o ultimă încercare de a-l face să renunţe la controversatul pas. Preşedintele american sprijină un stat palestinian, dar a reiterat poziţia cunoscută a SUA că Israelul trebuie să participe la discuţii.
Israelul, care consideră contraproductiv demersul palestinienilor, a cerut reluarea imediată la negocierilor de pace, chiar la New York, urmând ca ele să fie continuate la Ramallah şi Ierusalim. Negocierile au fost întrerupte anul trecut.
ONU, Statele Unite, Rusia şi Uniunea Europeană – aşa-numitul Cvartet pentru Orientul Mijlociu – s-au întâlnit vineri după-amiază şi au dat publicităţii o declaraţie prin care propun Consiliului de Securitate un plan de compromis. Practic, Cvartetul propune un calendar de negociere.
Grupul cheamă la o „reuniune pregătitoare” care să aibă loc în decurs de o lună şi al cărei scop ar fi să stabilească modul în care ar putea fi reluate negocierile de pace între israelieni şi palestinieni. Fiecare parte va trebui apoi să facă, în termen de trei luni, o propunere cuprinzătoare cu privire la chestiunile teritoriale şi de securitate, după care ar trebui să se înregistreze „progrese substanţiale în decurs de şase luni”. Părţile au răgaz să ajungă la un acord până cel târziu la sfârşitul anului 2012.
Consiliul de Securitate urmează să se reunească luni pentru noi discuţii.
Un veto american în Consiliu poate bloca obţinerea de către palestinieni a statutului de membru cu drepturi depline, dar Adunarea Generală poate vota o schimbare a statutului palestinienilor, care în prezent sunt „entitate” cu statut de observator şi fără drept de vot. Adunarea le-ar putea acorda statut de observator permament, similar cu cel al Vaticanului.
Hamas, celălalt grup politic major palestinian, rival cu Fatahul lui Abbas şi care controlează Fâşia Gaza, susţine că nici cererea la ONU, nici negocierile directe cu Israelul nu le pot oferi palestinienilor „ceea ce caută”. Hamas îl acuză pe Abbas că cerşeşte la ONU, în loc să lupte.
Declaraţia Cvartetului – despre care se vorbea de mai multe luni – nu detaliază fondul problemei. Ea se referă la un discurs al lui Obama în care preşedintele american propunea negocieri pe baza frontierelor de dinainte de războiul israeliano-palestinian din 1967, cu schimburi de teritorii reciproc acceptabile. Dar Cvartetul nu abordează chestiunea coloniilor israeliene şi nici cererea Israelului de a fi considerat statul-naţiune al poporului evreu.
În schimb, planul prevede o conferinţă internaţională la Moscova, pentru accelerarea discuţiilor, „atunci când va veni momentul”. Va avea loc şi o conferinţă a donatorilor pentru Palestina, la o dată neprecizată. Miercuri, preşedintele Nicolas Sarkozy sugera şi el o astfel de conferinţă, în Franţa, în toamnă.