2.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialCRIZA SIRIA SUA susţine că are dovezi despre folosirea gazelor în Siria

CRIZA SIRIA SUA susţine că are dovezi despre folosirea gazelor în Siria

UPDATE. Secretarul de stat american, John Kerry a mai declarat că acum crede că membrii Congresului vor acorda autorizarea în vederea lansării unor acţiuni asupra Siriei.

CITIŢI: Primele reacţii ale lui Bashar al-Assad după declaraţiile lui Barack Obama. Ce spune liderul sirian

Astfel, el şi-a îndemnat colegiisă acţioneze cu responsabilitate, în numele credibilităţii SUA şi al respectării Convenţiei asupra armelor chimice, adoptată de către Congres, informează şi Mediafax.

„Noi ştim de unde a venit acest atac. Ştim exact unde s-a produs. Ştim exact ceea ce s-a întâmplat după aceea”, a explicat Kerry, repetând tot atâtea elemente care se află deja în raportul serviciilor americane de informaţii publicat joi.

CITIŢI ŞI: Evoluţie AMEŢITOARE a evenimentelor. Vor merge SUA la război cu Siria?

Statele Unite anunţă că sunt doveziprivins folosirea gazului sarin în atacul chimic din Siria.

Potrivit BBC News, secretarul de Stat John Kerry susţine că, în urma analizelor făcute pe probele luate de la Damasc, s-a constatat utilizarea gazului sarin în atacul de la 21 august.

Urmele de gaz au fost depistat în sângele şi părul persoanelor salvate.

Preşedintele Barack Obama a declarat sâmbătă seara că SUA sunt pregătite să intervină militar în Siria.

Vă recomandăm şi: Preşedintele Barack Obama: Am hotărât ca SUA să intevină militar

”Toate convenţiile privind armele chimice au fost încălcate. Implicaţiile sunt mult mai vaste. Se încalcă şi alte legi fundamentale. Ne gândim la teroriştii care pot folosi arma bilogică. Nu ne putem creşte copiii într-o lume care nu este sigură”, a precizat preşedintele SUA.

1429 de persoane au murit, la Damasc, pe 21 august, în urma atacului cu gaze chimice. 426 dintre victime au fost copii.

 

Cele mai citite

FRF acuză Federația de Fotbal din Kosovo de premeditare. Sloganul „Kosovo este Serbia” nu e rasist

Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă remis în urma incidentelor de la meciul din Liga Naţiunilor România - Kosovo de pe...

Eugen Tomac: Marco Rubio acționează precum un „vultur” în politica externă

Nominalizarea lui Marco Rubio pentru funcția de secretar de stat al Statelor Unite ale Americii are o semnificație foarte puternică și arată clar pe...

Jurnalista Allison Pearson provoacă dezbateri despre libertatea de exprimare și acțiunile poliției britanice

Controversa privind investigarea jurnalistei Allison Pearson: Între libertatea de exprimare și acțiunile poliție. Cazul Allison Pearson a declanșat o dezbatere intensă în Marea Britanie,...
Ultima oră
Pe aceeași temă