Ultima misiune a AIEA la Teheran pentru elucidarea zonelor de umbră ale programului nuclear iranian s-a încheiat cu un eşec. Inspectorilor li s-a refuzat accesul la situl militar Parchin şi o întrevedere cu „şeful invizibil” care conduce programul militar – Mohsen Fakrizadeh, misteriosul fizician pe care doresc să îl întâlnească de ani de zile. În van.
Fizicianul iranian Mohsen Fakrizadeh este vizat din 2007 de sancţiuni ONU, dar rămâne un mister cu toate eforturile serviciilor secrete de a-l localiza. Nimeni nu dispune de o fotografie cu autenticitate verificabilă, iar inspectorii Agen-ţiei Internaţionale pentru Energie Atomică nu l-au putut întâlni niciodată, deşi de zece ani este şeful invizibil al programului militar al Teheranului.
Un program opac, ce accelerează tensiunile în Orientul Mijlociu. Mohsen Fakrizadeh, 50 de ani, specialist în fizică nucleară şi general al brigăzilor Pasdaran, Gardienii Revoluţiei, axa puterii ayatollahilor în Iran, este însărcinat cu crearea unei ogive nucleare. În mod firesc, el îşi duce existenţa în cea mai mare clandestinitate, iar Iranul neagă cu înverşunare că ar dori să se doteze cu arma nucleară. La fel de firesc este şi faptul că Mohsen Fakrizadeh se află în fruntea listei „ţintelor” Mossadului, serviciile secrete israeliene. Statul evreu a încercat în ultimii ani să încetinească programul nuclear al Iranului, în timp ce serviciile secrete iraniene au făcut totul pentru a ascunde siturile secrete şi a evita sabotarea lor.
Dar, s-au produs explozii misterioase în locuri strategice pentru programul nuclear şi au dispărut sau au fost ucişi în astfel de explozii oameni de ştiinţă iranieni. Se speculează din ce în ce mai insistent despre posibile raiduri aeriene militare externe asupra instalaţiilor nucleare iraniene, iar experţii occidentali se întreabă ce percepţie poate avea Fakrizadeh despre criza actuală dacă este „un om izolat de lumea exterioară, îngropat în laborator, hrănit de orgoliul de a ţine piept Marelui Satan, SUA”. Se estimează că este plasat sub o strictă şi intensă supraveghere, prizonierul unui sistem militarizat al puterii iraniene.
Generaţia lui este cea a puternicilor pasdarani a căror reţea de păianjen a fost dezvăluită în timpul măcelului care a fost războiul Iran-Irak, în anii 1980, când Bagdadul era susţinut de Occident. Din acea perioadă datează relansarea în secret a programului nuclear al Teheranului, ce fusese întrerupt după revoluţia din 1979 care a adus la putere regimul ayatollahilor. Cu ajutorul clandestin pakistanez, liderii iranieni au dat acestui program dimensiunea căutării armei supreme, care în viziunea lor ar garanta supra-vie-ţuirea regimului.
Biroul Orhideea
De un deceniu, Mohsen Fakrizadeh este omul invizibil plasat în inima reţelei nucleare iraniene, iar AIEA, ai cărei inspectori verifică în contul ONU instalaţiile iraniene, încearcă de ani de zile să îl întâlnească. De fiecare dată se lovesc de un zid de refuz. În ultimul său raport, AIEA demonstrează cum Mohsen Fakrizadeh, de-a lungul anilor, a „conservat rolul principal în organi-zaţia” programului nuclear militar, organizaţie care a fost modificată de fiecare dată când trebuia camuflată mai bine. După 2003, de la invazia Irakului, când Iranul a devenit îngrijorat de intenţiile Administraţiei Bush, se ia periodic decizia de suspendare a anumitor activităţi clandestine şi de a ascunde mai bine altele. Nu a existat şi nu există cu adevărat o oprire completă şi durabilă a programului militar, doar scurte întreruperi.
În vechiul său birou denumit Orhideea, după numele străzii din Teheran unde se afla situat, Mohsen Fakrizadeh s-a ocupat în perioada 2000-2003 de Proiectul 111, centrat pe fabricarea unei ogive nucleare. Programul iranian secret era numit atunci AMAD. Începând din 2003-2004, el a fost silit să-şi disperseze echipele de cercetători în diverse institute şi universităţi folosite drept acoperire, iar programul a fost rebotezat SADAT. Există un video de trei minute care arată schematic o explozie nucleară, un film promoţional rezervat elitei politice de la Teheran.
Protecţia militarilor
Importanţa rolului lui Mohsen Fakrizadeh contrastează cu tăcerea oficială care înconjoară acest personaj-cheie, ce aminteşte de secretul absolut din jurul lui Robert Oppenheimer, când, în anii 1940, în plin deşert în New Mexico, la baza Los Alamos, fabrica cu echipele sale bomba atomică în cadrul Proiectului Manhattan. Specia-lişti în dosarul nuclear militar iranian arată că suspendarea temporară de către Iran a anumitor cercetări lasă de înţe-les că există riscul autonomiei „tehnostructurii” şi al dezvoltării lumii ştiinţifico-militare iraniene în umbra puterii, care face mult mai dificil un acord cu occidentalii pentru reglementarea negociată a programului nuclear.
Date furnizate de servicii secrete arată că Mohsen Fakrizadeh nu este descris ca un geniu ştiin-ţific. Are sub ordinea sa circa 600 de experţi, repartizaţi în 12 departamente. Mark Fitzpatrick, fost responsabil în Admi-nis-traţia Clinton, în prezent expert la International Institute for Strategic Studies (IISS) din Londra, estimează că „Mohsen Fakrizadeh ar putea fi numit A.Q. Khan iranian”, referinţă la „tatăl” armei atomice pakistaneze, inginerul Abdul Qadeer Khan. Pentru că, asemenea lui, şi Fakrizadeh a fost implicat în mod crucial atât în dezvoltarea tehnologiilor relative la bombe, cât şi în eforturile de procurare din exterior a componentelor unui program nuclear.
Precedentul A.Q. Khan
A.Q. Khan şi-a lansat cariera în anii 1970, furând planurile centrifugelor întreprinderii Urenco, în Olanda.„Piaţa neagră” nucleară mondială pe care a pus-o apoi în funcţiune în anii 1980 a avut Iranul ca principal client. După testul nuclear din 1998, Khan a fost considerat un erou naţional în Pakistan, euforie întreruptă brutal de „mărturisiri” televizate şi o lungă arestare la domiciliu după ce în 2003 au fost dezvăluite vânzările de tehnologie pe care le făcuse în străinătate.
Fakrizadeh şi Khan au în comun faptul că s-au aflat şi se află într-un context politic unde marile opţiuni strategice au fost luate de alţii. În Pakistan de către dinastia Bhutto începând din anii 1970, în Iran de alegerile succesive luate după 1987 de Khomeyni, Rafdandjani şi Khatami, înainte ca manevrele pasdaranilor – garda pretoriană a puterii şi clan economic tentacular – să stabilească o hegemonie apăsătoare a Gardienilor Revoluţiei, dincolo de disputele ce agită această „tabără conservatoare”.
Fakrizadeh este invizibil şi to-tuşi câteva informaţii secrete exis-tă. Misteriosul „creier” al pro–gra-mului nuclear militar iranian ar putea fi găsit în clădirile moderne ale Universităţii Malek-Ash-tar din Teheran, unul din sediile cercetărilor nucleare sub egida militarilor. Sau, mult mai discret, în interiorul unui complex situat peste drum, un site numit Mojadeh, devenit din februarie 2011 noul său cartier general.
Khamenei neagă şi refuză
Iranul „nu caută să deţină arma atomică” reafirma miercuri ghidul Republicii Islamice, Ali Khamenei, în timp ce vizita inspectorilor AIEA în Iran se încheia cu încă un eşec. La revenirea din Iran a echipei agenţiei onusiene pe aeroportul din Viena, belgianul Herman Nackaerts declara presei: „Nu am putut accede la situl militar Parchin, nu am putut formaliza continuarea discuţiilor. Vom informa directorul general (al AIEA) şi mai târziu Consiliul guvernatorilor. Apoi vom vedea care vor fi etapele ur-mă-toare”. În ajun, agenţia ONU îşi exprimase regretul absenţei unui acord cu Iranul privind continuarea discuţiilor legate de programul său nuclear, pe care occidentalii îl suspectează că are scopuri militare.
„Divergenţe majore”
În raportul publicat după vizita în Iran din 20-21 februarie a inspectorilor AIEA, agenţia onusiană cu sediul la Viena recunoaşte „divergenţe serioase” cu Teheranul în ce priveşte clarificarea programului său nuclear. AIEA a trimis două misiuni cu rang înalt în mai puţin de o lună, dar echipele au revenit la Viena fără nici un rezultat. Directorul general al AIEA, Yukiya Amano, a recunoscut eşecul inspecţiilor şi şi-a exprimat decepţia. În acest ultim raport, japonezul solicită Iranului să „coopereze deplin” cu agen-ţia şi să lucreze împreună cu ea la un „acord privind o abordare struc-turată vizând rezolvarea tuturor punctelor aflate în suspensie”. Documentul mai precizează că „agenţia continuă să aibă serioase îngrijorări privind o posibilă dimensiune militară a programului nuclear iranian” şi deplânge refuzul autorităţilor iraniene de a permite accesul la situl militar Parchin. O sursă apropiată anchetei AIEA privind Iranul susţine că, în timpul celor două vizite, experţii agenţiei nu au putut întâlni înalţi responsabili iranieni. „Iranul a dorit frânarea procesului şi ne pune beţe în roate.” Procesul de îmbogăţire a uraniului în Iran, aflat în centrul crizei care opune Republica islamică şi occidentalii, s-a accelerat puternic, arată AIEA.
Raportul alcătuit după revenirea din Iran relevă că, din noiembrie, Teheranul a triplat producţia de uraniu îmbogăţit cu 20%, ob-ţinând 14 kg lunar. În prezent dispune de un stoc de circa 110 kg şi se pregăteşte să-şi crească în continuare capacită-ţile de îm-bogă-ţire în situl subteran Parchin (30 km sud-est de Teheran). Ţara dispune de 696 de centrifuge la situl din Fordo, 150 km sud-vest de capitală. Republica islamică anun-ţase luna trecută demararea programului de îmbogă-ţire a uraniului cu până la 20% în acest sit ascuns în munţi şi dificil de atacat. O decizie denunţată ca o nouă provocare de către puterile oc-cidentale şi Israel, statul evreu lă-sând să planeze de câteva săptămâni ame-ninţarea unei in-ter-venţii militare. Prin îmbogă-ţirea uraniului până la 20%, Iranul se apropie de tehnologia care i-ar permite să meargă până la 90%, nivelul de puritate necesar pentru fabricarea bombei atomice. Dar ţara respinge mereu exis-ten-ţa unui proiect în acest sens.
