Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi mai multe ţări europene şi arabe au promis să participe la operaţiunile aeriene din Libia, aprobate de ONU, relatează AFP, care prezintă detalii despre forţele care ar putea fi folosite, potrivit Mediafax.
* FRANŢA
Franţa dispune de aproximativ 100 de avioane de vânătoare, în special Rafale şi Mirage 2000, precum şi de avioane-radar Awacs. Un portelicopter Mistral a fost recent în zonă. Bazele aeriene Solenzara din Corsica şi N’Djamena din Ciad sunt în alertă şi ar putea servi ca punct de întâlnire. Portavionul Charles de Gaulle, care se află în prezent la Toulon (în sudul Franţei), ar putea fi trimis spre costele libiene.
* MAREA BRITANIE
Marea Britanie a mobilizat avioane de luptă Tornado şi Eurofighter (numite Typhoon în Marea Britanie) la bazele sale din apropierea Libiei. Ar putea să fie vorba despre Cipru, unde au fost staţionate recent trei avioane-radar Awacs. Londra dispune, de asemenea, de baze în Malta, dar La Valletta a refuzat ca acestea să fie folosite în operaţiuni. Două fregate britanice sunt în prezent în Marea Mediterană, Westminster şi Cumberland.
* STATELE UNITE
Avioane F-15 şi F-16 americane sunt deja la baza Sigonella (Sicilia). Portelicopterul Bataan şi două nave de susţinere urmează să fie trimise începând de miercuri către Marea Mediterană. Statele Unite dispun, de asemenea, de două distrugătoare lansatoare de rachete în estul Mediteranei, Barry şi Stout. Amândouă sunt echipate cu rachete de croazieră Tomahawks.
* CANADA
Canadienii au promis şase bombardiere CF-18. Nava de război Charlottetown se află deja în regiune.
* ITALIA
Italia a cerut transferarea coordonării acţiunilor militare de la Stuttgart (Germania) la Capodichino, în apropiere de Neapole, şi a propus folosirea a şapte baze aeriene, în special Sigonella, în Sicilia.
* NATO
NATO rămâne deoaparte, limitându-se să „accelereze planificarea”. Alianţa ar putea juca un rol de susţinere. Avioane radar Awacs ale NATO sunt deja prezente în Marea Mediterană şi zboară 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, de o săptămână. NATO a trimis recent şi trei nave în aceeaşi zonă, în timp ce forţele sale de geniu sunt în apropiere.
* DANEMARCA
Copenhaga a propus un maxim de şase avioane de vânătoare F-16 şi un avion de transport.
* NORVEGIA
Norvegia a promis o contribuţie, fără să îi precizeze natura: ar putea fi vorba despre avioane de transport Hercules şi de avioane de vânătoare F-16.
* BELGIA
Belgia s-a declarat pregătită să participe, evocând posibilitatea de a trimite între „patru şi şase” avioane F-16, mobilizate în prezent în cadrul NATO, precum şi o navă pentru detectarea minelor.
* ŢĂRILE ARABE
Qatarul a dat asigurări că va participa, dar nu a precizat cum. Un diplomat al ONU a promis, de asemenea, ajutorul Emiratelor Arabe Unite, dar acest lucru nu a fost confirmat.
* SPANIA
Spania a promis „mijloace navale şi aeriene” şi a autorizat folosirea bazei aeronavale Rota, care serveşte ca sprijin forţelor americane şi NATO, situată în apropiere de strâmtoarea Gibraltar, precum şi cea din Moron, în sudul Seviliei, folosită în comun de forţele aeriene spaniole şi americane.