15.6 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialBelgia susţine aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen cât mai repede posibil

Belgia susţine aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen cât mai repede posibil

Premierul belgian, Yves Leterme şi-a exprimat, miercuri, susţinerea faţă de aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen şi faţă de eforturile Sofiei de a-şi reforma sistemul juridic şi de combatere a corupţiei, relatează Mediafax.

„Guvernul belgian susţine ambiţia Bulgariei de a adera la spaţiul Schengen cât mai repede posibil”, a declarat Leterme după o întâlnire cu omologul său bulgar, Boiko Borisov.

Bulgaria şi vecina sa, România, speră să adere la spaţiul Schengen în martie 2011, dar Franţa, care şi-a atras criticile CE după repatrierea, în această vară, a mii de romi bulgari şi români în ţările de origine, se opune acestui calendar.

Parisul vrea să amâne orice decizie pentru vara lui 2011, după publicarea de către Bruxelles a ultimului raport privind progresele înregistrate de cele două ţări, membre ale UE din 2007, în domeniile justiţiei şi afacerilor interne, în special în privinţa supravegherii frontierelor.

Premierul bulgar vrea ca cele două probleme să fie tratate separat. „Pot să vă asigur că frontierele bulgare sunt mai sigure decât numeroase porţiuni de frontieră din spaţiul Schengen”, a afirmat Borisov.

Cele mai citite

Primăria Capitalei va autoriza lucrările la Planșeul Unirii după primirea documentației de la Primăria Sectorului 4

Municipalitatea va da autorizaţie pentru lucrările la planşeul de la Unirii când va primi toată documentaţia de la Primăria Sectorului 4, a anunţat primarul...

Liban: Noi explozii după ce au fost detonate și stațiile radio ale Hezbollah

Noi explozii au fost semnalate miercuri în Liban, în urma detonării unor dispozitive de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah, la o zi după ce...

Ciucă nu-l vrea premier pe Ciolacu dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine...
Ultima oră
Pe aceeași temă