Presedintia austriaca a UE a cerut ieri ca Belarus sa „garanteze” securitatea candidatilor la alegerile prezidentiale din 19 martie, a doua zi dupa arestarea academicianului Alexandr Kozulin, a unora dintre consilierii sai si a unui cameraman de la Reuters. UE, OSCE si SUA si-au exprimat nelinistea provocata de ultimele evenimente intervenite in Belarus, unde se semnaleaza „intimidarea crescanda si hartuirea cetatenilor care isi exercita drepturile legitime civile si politice”. „Se apropie alegerile si am dori sa fie libere si corecte si o conditie esentiala presupune ca autoritatile sa nu persecute candidatii sau sustinatorii si nici sa ii arunce in inchisoare”, a declarat consilierul prezidential american pentru securitate nationala.
Regimul lui Lukasenko a intrat in alerta, incercand sa inabuse manifestarile de protest si accesul opozantilor la scrutin. Joi, Alexandr Kozulin, candidat la prezidentiale, a fost batut si arestat la Minsk atunci cand a incercat sa se inscrie pe lista de vorbitori a Adunarii Poporului, un forum unde toate formatiunile ar fi libere sa participe, dar care este vazut ca o modalitate de promovare pentru presedintele Lukasenko. Kozulin a fost eliberat in cursul serii dupa o manifestatie la Minsk, neautorizata de Parchet, dar la care au luat parte peste 3.000 de persoane si in cadrul careia candidatul sustinut de cele mai multe grupuri ale opozitiei, Alexandr Milinkevici, a declarat ca „majoritatea este cu noi, suntem puternici si vom castiga”. Politia a supravegheat atent manifestantii care fluturau drapelele galbene ale opozitiei.
Lukasenko, vizibil nervos, a folosit ocazia pentru a ameninta, odata in plus, cu reprimarea severa a oricarei tentative de „revolutie portocalie”. Situatia din Belarus este urmarita de Occident, spre furia lui Lukasenko, regimul acestuia fiind amenintat cu sanctiuni daca se va dovedi ca scrutinul din 19 martie va fi fraudat.