1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialAr putea Palestina să devină statul cu numărul 194 al Naţiunilor Unite?

Ar putea Palestina să devină statul cu numărul 194 al Naţiunilor Unite?

Peste câteva zile, Adunarea Generală a ONU ar trebui să ia o decizie în legătură cu recunoaşterea statului palestinian. Această hotărâre nu este o „premieră”, ci mai degrabă o repetare a istoriei, scrie cotidianul francez Le Monde. Jurnaliştii francezi amintesc că rezoluţia 181, dată pe 29 noiembrie 1947, prevedea crearea a două state – unul israelian şi unul palestinian şi un regim internaţional pentru Ierusalim. Cel de-al doilea stat nu a avut timp să se nască din cauza războiului pe care ţările arabe vecine l-au declarat Israelului, iar după 64 de ani, palestinienii riscă să nu obţină o reparaţie a situaţiei prin depunerea proiectului lor de recunoaştere a statului palestinian în faţa Adunării Generale a ONU.

Jurnaliştii francezi scriu că palestinienii au ezitat să ceară Consiliului de securitate admiterea în ONU fiindcă Statele Unite se opun acestei inţiative, iar Barack Obama a avertizat că, în cazul în care se va întâmpla aşa ceva, Washingtonul îşi va folosi dreptul de veto.

În cadrul Adunării Generale, în schimb, nu există veto şi va fi nevoie numai de o majoritate simplă a celor 193 de ţări reprezentate pentru adoptarea proiectului de rezoluţie palestiniană. Potrivit estimărilor, mai mult de 120 de state sunt gata să se pronunţe în favoarea textului lui Mahmoud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene.

În rândul celor care susţin crearea statului Palestina se numără: Rusia, China, toate ţările emergente – de la Brazilia, la India, trecând prin Africa de Sud -, lumea arabă, majoritatea statelor africane şi asiatice. În tabăra celor care sunt contra: Israel, susţinut de Statele Unite şi de alte câteva zeci de state. Europa rămâne divizată şi în această chestiune. Franţa şi Marea Britanie, împreună cu o parte din statele UE sunt tentate să zică „da”. De partea cealaltă, Germania care nu vrea să strice relaţiile cu Israelul, Olanda, Polonia şi Cehia, ar înclina mai degrabă pentru „nu”. Deocamdată, România nu şi-a prezentat încă poziţia oficială.

Diferenţa între a cere recunoaşterea statului în faţa Consiliului de securitate şi în faţa Adunării Generale (AG) este faptul că acordarea statutului de „ţară ne-membră”, pe care îl vor obţine dacă va exista un vot pozitiv în AG, nu are nici o consecinţă asupra frontierelor care nu pot fi stabilite decât printr-un acord israelo-palestinian. Prin urmare, Abbas nu va obţine un stat recunoscut pe deplin, lucru pe care numai Consiliul de securitate îl poate face, dar totuşi în aceste condiţii, Palestina va putea merge în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie şi va putea adera şi la alte organisme sub egida ONU precum Unesco sau Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Totuşi, presa internaţională scrie că Mahmoud Abbas face un joc prudent, iar textul său ar fi unul moderat care urmează marile linii ale planurilor americane de soluţionare a conflictului israelo-palestinian: ar fi vorba de crearea unui stat în limitele frontierelor din 1967 aranjate astfel încât să ţină cont de construcţiile făcute de Israel în Cisiordania, iar Ierusalim Est ar fi capitala. Dreptul de întoarcere al refugiaţilor palestinieni ar fi limitat, interesele de securitate ale Israelului respectate, pe scurt, spun jurnaliştii de la Le Monde, toate chestiunile discutate de diplomaţi în ultimii 30 de ani.

Totuşi, cotidianul Al-Hayat scrie că tactica palestinienilor este sortită eşecului fiindcă Autoritatea Palestiniană ar putea fi nevoită să recunoască ceea ce a refuzat tot timpul în timpul negocierilor şi anume caracterul evreu al Israelului, ceea ce ar anula dreptul la reîntoarcere al refugiaţilor palestinieni dar şi ideea de Nakba (termen arab care înseamnă „catastrofă” şi care evocă faptul că crearea statului israelian a fost ilegitimă).

Pe de altă parte, Abbas însuşi prevede „vremuri foarte grele” pentru palestinieni după votul la ONU şi le-a cerut cetăţenilor israelieni, la sosirea în New York, să recunoască statalitatea Palestinei pentru a demonstra că soluţia celor două state poate fi obţinută, scrie cotidianul israelian Haaretz.

Cele mai citite

Avertizare de avalanșe în mai multe masive montane din România

Meteorologii emit o avertizare de risc însemnat de avalanșe, de gradul 3 pe o scară de 5, pentru zonele situate la altitudini de peste...

Republica Moldova aprobă o strategie de apărare pe zece ani: Accent pe securitate și integrarea în UE

Parlamentul Republicii Moldova, dominat de aleşi pro-occidentali, a adoptat joi o strategie de apărare pentru următorii zece ani. Documentul prevede creșterea cheltuielilor pentru apărare,...

Avertizare de avalanșe în mai multe masive montane din România

Meteorologii emit o avertizare de risc însemnat de avalanșe, de gradul 3 pe o scară de 5, pentru zonele situate la altitudini de peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă