5.1 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialAl treilea Război Mondial se va duce între China şi SUA. Vezi...

Al treilea Război Mondial se va duce între China şi SUA. Vezi de ce

Puterea militară a Chinei creşte pe zi ce trece. În replică, SUA încheie un acord de staţionare a trupelor americane în Australia. Să fie acesta începutul unor tensiuni de neevitat între SUA şi China şi care ameninţă pacea mondială?

China este fără îndoială o nouă putere economică, dar şi o forţă militară în expansiune. Asta alarmează nu numai vecinii din Asia, dar mai ales Washington-ul. Astfel, scenariul unui conflict armat între cele două superputeri este luat în calcul pentru prima dată după 1953 când SUA s-a retras din Coreea de Nord, scrie pakalertpress.com.

„Dacă nu au învăţat nimic din experienţele trecutului, atunci SUA şi China se vor găsi implicate din nou într-o criză gravă criză la un moment dat în viitor”, spune strategul american Pavel Stares.

Noul scenariu este luat în calcul după ce Washington-ul, ale cărui baze militare au devenit vulnerabile în Pacificul de Vest, a încheiat, săptămâna trecută, un acord istoric cu Australia: 2.500 de militari ai Marinei americane vor staţiona în partea de nord a ţării.

Beijing-ul a denunţat acordul, acuzând că „extinderea alianţelor militare este inadecvată şi nu poate fi în interesul ţărilor din această regiune”. Chiar şi în Australia, acordul pentru baza americană a provocat controverse.

Hugh White de la Universitatea Naţională Australiană numeşte noul acord „o mişcare cu potenţial de risc”. El susţine că, în noua lume, America ar trebui să renunţe graţios la pretenţiile hegemonice din Indo-Pacific şi să-şi împartă puterea cu China şi celelalte state din regiune”.
Pe de altă parte, Richard Haas, preşedinte al Consiliului american pentru Relaţii Externe, spune: „Politica Statelor Unite trebuie să creeze un climat în care China a cărei putere este în creştere să nu fie tentată să-şi folosească forţa în interiorul sau în afara regiunii”.

America se teme însă că, atunci când armata sa îşi va consolida puterea, în cel mult 10 ani, China nu va mai avea niciun scrupul să cucerească lumea.

Războiul dintre cele mari puteri s-ar putea duce însă şi într-un alt mod decât cel clasic. Cum chinezii fac deja experimente cyber prin care penetrează corporaţiile americane, dar şi sistemele  informatice guvernamentale, este de aşteptat ca în momentul unei confruntări demersul Chinei să fie devastator într-o epocă în care calculatoarele controlează aproape totul.

 

Cele mai citite

Dominic Fritz nu vrea ca Iohannis să-l numească tot pe Ciolacu premier

Vicepreşedintele USR Dominic Fritz afirmă că nu s-a discutat, la întâlnirile dintre partidele pro-europene la care el a fost prezent, despre ideea ca Marcel...

SUA anunță un armistițiu între forţele dominate de kurzi și grupările pro-turce din Siria

Statele Unite(SUA) au anunţat marţi prelungirea armistiţiului, sub egida Washingtonului, între forţele dominate de kurzi care controlează vaste regiuni din nord-estul Siriei şi grupările...

Nicușor Dan nu e mulțumit de activitatea principalilor procurori ai României

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei şi candidat independent la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a declarat că nu este deloc mulţumit nici de...
Ultima oră
Pe aceeași temă