Ministrul belgian al finanţelor Didier Reynders, a cărui ţară prezidează UE, a confirmat, duminică seară, un acord european în favoarea unui ajutor destinat Irlandei, indicând că valoarea sa ar fi de ‘mai puţin de 100 de miliarde de euro’, transmite AFP, citat de Agerpres.
Volumul total de sprijin financiar va fi de „mai puţin de 100 de miliarde de euro”, a declarat el agenţiei de presă a ţării sale (Belga n.r.), la sfârşitul unei reuniuni cu colegii săi din zona euro, apoi din toată Uniunea Europeană, organizată prin conferinţă telefonică. Ajutorul va fi finanţat pe de o parte printr-un „Mecanism european de facilitate financiară”, un pachet de împrumuturi ajungând până la 60 de miliarde de euro garantate prin bugetul UE, prin Fondul european de stabilitate financiară – până la 440 de miliarde de euro de împrumuturi garantate de ţările zonei euro şi de alte ţări europene nemembre ale zonei euro care îl sprijină, şi în sfârşit de FMI, a spus el.
Acest plan în trei părţi pentru a veni în ajutorul unei ţări a zonei euro în dificultate financiară a fost stabilit în primăvară în urma crizei datoriei în Grecia, aminteşte AFP.