Muzeul National „Brukenthal” din Sibiu, retrocedat Bisericii Evanghelice CA din Romania la inceputul acestui an, marcheaza revenirea in patrimoniul propriu a tablourilor preluate abuziv de autoritatile comuniste in anii '50, printr-o expozitie-eveniment, ce va fi inaugurata in data de 1 decembrie.
„In urma cu 58 de ani cele mai valoroase 19 tablouri din colectia Samuel von Brukenthal au fost transferate abuziv la Bucuresti si s-au regasit din 1949 in Colectia de Arta Europeana a Muzeului National de Arta al Romaniei. Este timpul ca, dupa aceasta perioada indelungata, publicul sibian sa se bucure din nou de aceste capodopere, intr-o expozitie organizata in Palatul Brukenthal. Aici vor putea fi revazute si cele patru tablouri recuperate in anul 1998, dupa furtul lor in 1968”, a declarat directorul general al muzeului, Sabin Adrian Luca.
Conditii de securitate sporite
Expozitia va fi inaugurata oficial in 1 decembrie, in semn de omagiu pentru Ziua Nationala a Romaniei, iar de sambata, 2 decembrie, ea va fi accesibila publicului in conditii de securitate sporita. „Este o onoare pentru noi sa invitam sibienii si turistii ce ajung in oras sa viziteze aceasta expozitie-eveniment. Este, probabil, prima expozitie serioasa organizata de muzeu in ultimii 60 de ani. Totusi, doresc sa fac apel la intelegerea publicului pentru conditiile speciale in care va putea fi vizitata expozitia. Oamenii sa nu se sperie daca vor vedea in incinta muzeului personal de paza inarmat, pentru ca nu ne jucam deloc cu securitatea acestor piese de o valoare inca neestimata in mod oficial. Suntem convinsi ca publicul va fi intelegator cu noi”, a mai spus profesorul Sabin Adrian Luca.
Expozitia cu cele 19 tablouri va putea fi vizitata de grupuri de maxim 25 de persoane numai sub ghidaj specializat si protectie, sistemul urmand sa fie folosit pe toata durata perioadei cat expozitia va fi accesibila publicului. Pentru grupurile mai mari de persoane in incinta Palatului Brukenthal vor fi amenajate locuri speciale de asteptare, dotate cu echipament multimedia, pe care vor rula filmulete de promovare a evenimentelor din cadrul muzeului.
De asemenea, turistii vor putea avea acces in curtile interioare ale complexului Brukenthal din Piata Mare a Sibiului, reamenajate in stil baroc.
Costul unui bilet de intrare este de 6 RON, cu reduceri substantiale pentru tinerii pana la 18 ani, au anuntat reprezentantii institutiei.