OTELU ROSU. Scandalul din jurul activelor fostului Combinat Siderurgic „Socomet” Otelu Rosu (judetul Caras-Severin) s-a reaprins. Aceasta, dupa ce contractele prin care au fost vandute unele dintre cele 18 module in care a fost defalcata societatea au fost contestate in instanta de noul lichidator al firmei.
In sustinerea contestarii sale, lichidatorul, SC „I.T. Management ad Visors”, a invocat vicii de procedura. Firmele care au cumparat aceste module au contestat, la randul lor, in instanta, contestatia lichidatorului judiciar, la fel ca unii dintre creditorii fostei SC „Gavazzi Steel” Otelu Rosu.
Tribunalul Caras-Severin a stabilit solutionarea pentru ziua de luni, dar a comunicat rezultatul abia ieri, cand judecatorul sindic Ioan Briac a anuntat ca a fost respinsa contestatia lichidatorului judiciar. Cei mai afectati de acceptarea punctului de vedere a firmei devenite al patrulea lichidator judiciar de la „Gavazzi” de la intrarea acesteia in faliment ar fi fost cei 200 de salariati care mai lucreaza in fostul combinat, ca si societatea „Ductil Steel” Buzau, cea care a cumparat otelaria electrica si a modernizat-o.
In noiembrie, anul trecut, din intregul patrimoniu al fostului combinat mai ramasese nevandut un procent de 5 la suta, iar totalul banilor incasati de firma de lichidare judiciara din Timisoara se ridica la opt milioane de dolari.