16.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialUn gălăţean îi învaţă democraţie pe europeni

Un gălăţean îi învaţă democraţie pe europeni

La Galaţi a fost lansat Proiectul „Implicarea cetăţenilor în prioritizarea, elaborarea şi implementarea politicilor de dezvoltare locală”, cu un buget de 450.000 de euro, dezvoltat de parteneri din România, Republica Moldova, Ucraina şi Armenia. Principalul obiectiv al proiectului acela de a coopta societatea civilă la rezolvarea diferitelor probleme de interes local. Derularea proiectului se bazează pe Metoda SMART de politici publice, fondată de gălăţeanul Radu Oprea şi recunoscută şi de Consiliul Europei. Practic, partenerii din cele trei ţări îşi vor crea platforme web similare cu cea dezvoltată deja de Centrul de Dezvoltare SMART de la Galaţi, beneficiarul proiectului. Principiul Metodei SMART este simplu: cetăţenii semnalează orice problemă pe site-ul politicipublice.ro şi dau diverse soluţii. Acestea sunt verificate şi analizate de Centrul SMART, care face adrese oficiale către autorităţile publice pentru soluţionarea acelor probleme. Răspunsul autorităţilor este postat pe site, iar cetăţenii care au semnalat problemele respective se pot declara mulţumiţi sau nu de răspunsul oferit. În cazul în care răspunsul nu este unul mulţumitor, se reia demersul. Varianta finală a platformei online de participare activă care deserveşte metoda SMART a fost pusă la punct de Radu Oprea în perioada 2009–2010, când a obţinut o finanţare în cadrul Programului „Tineret în Acţiune” şi astfel a reuşit să pună la punct platforma, împreună cu parteneri din România, Italia, Grecia şi Franţa,

PRINCIPIU

Democraţia participativă

Metoda iniţiată de Radu Oprea se bazeată pe „democraţia participativă”, un concept prea puţin cunoscut la noi. „Ideea Metodei SMART de Politici Publice mi-a venit în 2007, când studiam la Universitatea Pepperdine din Los Angeles şi lucram la Cabinetul Primarului din Los Angeles, ca practicant. Am pus mana pe o carte intitulată <> scrisa de Brian E. Adams. A fost primul meu contact cu domeniul democratiei participative şi am învăţat că oamenii nu se implică suficient de mult în viaţa comunităţii în prinicipal din cauza lipsei de timp şi bani. Ulterior, am ales un curs de Democraţie Participativă şi am studiat diferite metode de participare”, spune Radu Oprea.

 

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă