13.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialUltimatum pentru operatorii minieri din Maramureş

Ultimatum pentru operatorii minieri din Maramureş

Companiile Conversmin şi Remin au primit un ultimatum din partea autorităţilor din Maramureş, după ce Galeria Purcăreţ din perimetrul miner Ilba a cedat pentru a patra oară, iar apele de mină, amestecate cu steril, au inundat câteva gospodării din zonă şi s-au deversat într-un afluent al Someşului. Specialiştii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Baia Mare au fost chemaţi să ridice probe de apă pentru a analiza efectul produs asupra mediului în urma acestei deversări accidentale de apă de mină.

Probleme cu halda de steril

Accidentul din mina maramureşeană, care este închisă şi la care s-au efectuat de-a lungul timpului lucrări de punere în siguranţă, a fost cauzat de erodarea taluzului haldei de steril. Specialiştii maramureşeni au menţionat că, pe fondul surpărilor din galerie, apa de mină şi sterilul acumulat în Galeria Purcăreţ s-au deversat, iar viitura produsă nu a mai putut fi preluată de sistemul de evacuare. „Este pentru a patra oară când ne confruntăm cu această situaţie care nu mai poate fi tolerată, iar pentru punerea în siguranţă a obiectivului am dat un ultimatum companiei Remin şi societăţii Conversmin. Până în 25 august, acestea trebuie să efectueze lucrări pentru decolmatarea albiei pârâului necadastrat, iar până în 15 octombrie trebuie să realizeze toate măsurile prevăzute în proiectul tehnic pentru punerea în siguranţă a galeriei şi haldei de steril”, a declarat prefectul Sandu Pocol.

Cele mai citite

Ciucă nu-l vrea premier pe Ciolacu dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine...

Primăria Capitalei va autoriza lucrările la Planșeul Unirii după primirea documentației de la Primăria Sectorului 4

Municipalitatea va da autorizaţie pentru lucrările la planşeul de la Unirii când va primi toată documentaţia de la Primăria Sectorului 4, a anunţat primarul...

Germania a suspendat exporturile de armament către Israel

O sursă apropiată ministerului a citat un oficial guvernamental de rang înalt care a declarat că a oprit activitatea de aprobare a licențelor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă