3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialTuriştii fac cozi pentru a vizita turnul bisericii Sfântul Mihail

Turiştii fac cozi pentru a vizita turnul bisericii Sfântul Mihail

Sute de vizitatori au profitat de faptul că turnul vechii biserici săseşti Sfântul Mihail este deschis vizitatorilor. În mod paradoxal, una dintre ctitoriile simbol ale germanilor ardeleni este deschisă cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare. Turla bisericii romano-catolice Sfântul Mihail are reputaţia că ar fi cel mai înalt turn de biserică din România este deschis turiştilor. Alţii contrazic această susţinere, însă, cu toatre acestea, turnul bisericii clujene a devenit unul dintre cele mai asaltate obiective turistice din România, Sute de oameni au profitat de ocazie luni şi marţi şi au urcat cele 175 de trepte ale turlei. Oamenii au intrat prin grădina bisericii, un fost cimitir medieval al saşilor, apoi au urcat treptele de piatră şi de lemn ale turlei. În vârful turlei cu ceas se află cele patru clopote, dintre care unul a fost turnat în anul 1600, pe vremea principelui român al Transilvaniei, Mihai Viteazul, şi care poartă diferite inscripţii în limbile latină şi maghiară. Lăcaşul de cult din centrul Clujului este unul dintre monumentele goticului german din Transilvania. El a fost construit de locuitorii saşi ai oraşului, ca urmare a unui privilegiu acordat, în anul 1316, de către regele francez al Ungariei, Carol Robert de Anjou. Prin actul regal al lui Carol Robert de Anjou, Clujul primea şi dreptul de a-şi alege parohul, un drept rezervat mai ales metropolelor medievale. Un amănunt important este faptul că regele român al Ungariei, Matia Corvin, a fost botezat în această biserică. 

Cele mai citite

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...

Austria va ridica blocada Schengen pentru România și Bulgaria. Când vor adera complet cele două țări

Austria va ridica probabil în primăvara anului 2025 vetoul prin care blochează extinderea Schengen, relatează publicația austriacă Kurier, potrivit B1Tv. Austria ar urma să ridice...

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă