1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialTrei spitale vor fi desfiinţate

Trei spitale vor fi desfiinţate

Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) a decis ieri desfiinţarea unor spitale din Cernavodă, Eforie şi Agigea şi transformarea lor în secţii exterioare ale altor instituţii.

Spitalul Orăşenesc Cernavodă, Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperări Medicale Eforie Sud şi Spitalul de Ftiziologie din Agigea nu vor mai exista ca unităţi de sine stătătoare. Ele s-au aflat până acum în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, iar de anul acesta vor funcţiona ca secţii exterioare ale Spitalului Municipal Medgidia şi, respectiv, ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. În luarea acestei decizii s-a ţinut cont şi de faptul că Spitalul Municipal Medgidia a beneficiat în ultimii ani de o serie de investiţii şi este cel mai indicat pentru a prelua o altă unitate medicală. După efectuarea mai multor analize, s-au decis şi desfiinţarea Spitalului de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperări Medicale(SOTRM) Eforie Sud şi reorganizarea acestuia ca secţie a SCJU. „Spitalul se află la o distanţă de 18 km de Constanţa, dar are o dotare minimă şi o organizare care nu-i permite să facă intervenţii de mare calificare. În momentul în care va deveni secţie SCJU va beneficia şi de alte fonduri necesare pentru reabilitarea clădirii”, a precizat şeful DSPJ, dr. Constantin Dina. În plus, comasarea lor aduce cu sine reclasificarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa în spital de rang I, deoarece „are aparatură şi personal medical de calitate”. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană a decis reorganizarea mai multor unităţi sanitare. Astfel, Spitalul de Ftiziologie Agigea va fi comasat cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, devenind secţie exterioară a acestuia.

Spitalul Orăşenesc Hârşova a scăpat de reorganizare din cauză că se află la o distanţă de 90 km de Constanţa şi deserveşte nouă comune. De asemenea, reprezentanţii DSPJ au propus Ministerului Sănătăţii menţinerea Centrului de Sănătate Băneasa, care este situat la o distanţă destul de mare de municipiu. La fel de norocoşi au fost şi cei de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Spitalul de Pneumoftiziologie din Constanţa.

Reduceri de costuri

Pentru pacienţi, transformarea spitalelor în secţii exterioare a altor unităţi sanitare nu aduce schimbări mari. Ei vor fi consultaţi în aceleaşi locaţii ca şi până acum. Prin comasarea unităţilor însă, costurile administrative vor fi reduse. Cele mai mari economii vin de la angajaţi, aproximativ 100 de persoane urmând a fi disponibilizate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă