Riscul de producere a avalanselor pe versantii Muntilor Fagaras ramane la un nivel ridicat, in special pentru zonele montane cu altitudine mai mare de 1.800 de metri. Avertismentul a fost dat de meteorologii Serviciului Regional pentru Prognozarea Vremii (SRPV) Sibiu.
Buletinele emise de meteorologi sunt completate de cele ale Salvamont Sibiu, care avertizeaza turistii ce doresc sa-si petreaca sfarsitul de saptamana in Muntii Fagaras (statiunea Balea Lac) si Cindrel-Lotrului (statiunea Paltinis) ca traseele montane sunt inchise pentru perioada iernii. Mai mult, accesul turistilor este permis doar la cabane si in zonele special amenajate pentru practicarea sporturilor de iarna.
„Depunerea noului strat de zapada si conditiile meteo nefavorabile vor conduce la cresterea instabilitatii si a riscului accidental de declansare al avalanselor de placa friabila, mai ales in Muntii Fagaras. Riscul accidental de declansare va fi mare. Pe numeroase pante, suficient de inclinate, sunt de asteptat si declansari spontane de avalanse medii”, se arata intr-un comunicat.
Meteorologii apreciaza ca in urmatoarele zile, pe fondul racirii vremii, pot sa cada ninsori ce vor aduce un strat de zapada de pana la 20 de centimetri grosime, ce va accentua instabilitatea celui deja existent. Pentru prevenirea accidentelor montane, Salvamont Sibiu solicita turistilor sa nu acceseze traseele superioare cabanelor din zona de nord a Muntilor Fagaras si, de asemenea, sa evite practicarea sporturilor de iarna in aceasta zona. In statiunea Balea Lac, accesul la cabane se poate face doar cu telecabina de la Balea Cascada. Turistii care doresc sa practice sporturi de iarna trebuie sa solicite informatii si sa respecte recomandarile salvamontistilor.