5.6 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialTraian Basescu s-a ferit cat a putut de presa

Traian Basescu s-a ferit cat a putut de presa

Cea de-a doua fregata britanica achizitionata de la britanici a sosit ieri in portul Constanta. Ceremonialul fastuos s-a bucurat de prezenta multor oficialitati. Presedintele Traian Basescu a participat alaturi de ministrul Apararii la intreaga festivitate, insa a ignorat total ziaristii.

Sosirea presedintelui a fost sincronizata cu acostatea fregatei „Regina Maria”. Un pic mai in varsta decat „Regele Ferdinand”, dar din belsug vopsita pentru a masca zgarieturile si tablele infundate ale bordajului, „Maria” a venit perfect la acostare, ajutata si de doua remorchere. Pe punte, echipajul, minus grevistii pedepsiti, era tot in alb. Avand experienta anului trecut, cand la festivitatile dedicate fregatei „Regele Ferdinand” ziaristii s-au imbulzit pentru a stoarce o vorba presedintelui Romaniei spre disperarea SPP-istilor, Marina a organizat ceremonia de ieri astfel incat pe toata durata activitatilor din portul militar mass-media a stat la o distanta apreciabila fata de Traian Basescu. „Traditionalele” declaratii pe care inaltii oficiali obisnuiau sa le faca la pupa navelor militare au fost inlocuite de aceasta data cu un salut fugitiv din partea sefului statului, dupa care alaiul oficial a demarat in tromba. Presa a trebuit sa se multumeasca cu simpla declaratie facuta la tribuna cum ca Romania a devenit furnizor de securitate, si restul frazelor cu caracter oficial.

Doua bibelouri

Fregatele britanice fac parte din clasa 22 si sunt specializate in misiuni antisubmarin. Desi sunt vechi de 20 de ani, arata bine si sunt intretinute. Asa cum mentionam mai sus, varsta si-a spus totusi cuvantul, astfel ca britanicii au fost nevoiti sa treaca ambele fregate prin santier inainte de a fi predate romanilor. Comparativ cu ce are Marina noastra, „familia regala” are avantajul unui confort sporit la bord, gratie instalatiilor de aer conditionat. Ar mai fi si sistemele perfectionate de comunicatii si lupta, dar nu de ultima ora. Ambele nave sunt complet dezechipate de munitie, armamentul urmand sa soseasca din Anglia in etape. La bordul unei singure nave lucreaza peste 200 de oameni. Nava „Regele Ferdinand”, fosta HMS Coventry, pare un pic mai in forma decat „Regina Maria” (ex- HMS London). Aceasta din urma a petrecut mai mult timp in santierele britanice din cauza ca la data cand s-a semnat contractul cu partea romana nu mai era activa.

S-au inghesuit sa dea mana cu presedintele

Presedintele nu s-a sinchisit de presa, a fost insa deosebit de atent cu familiile membrilor de echipaj de la bordul fregatei. Pe drumul de la tribuna oficiala pana la scara fregatei, seful statului a gasit cateva clipe libere pentru a da mana cu oamenii si a schimbat doua cuvinte cu ei. Constantenii l-au intampinat, asa cum de altfel s-a intamplat de fiecare data cand Traian Basescu a vizitat Constanta, cu multa caldura. Simpatie sau patriotism local, nu se stie cu exactitate! Cert este ca fostul comandant de petrolier are priza la public, in ciuda loviturilor de imagine pe care le-a incasat Alianta de la inceputul acestui an. De altfel, portul ii este familiar presedintelui Romaniei de pe vremea cand era marinar.

Cele mai citite

Lucian Romașcanu ia apărarea serviciilor secrete ale României în scandalul cu George Simion: Ar fi luat deciziile de rigoare

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat, joi, la Buzău, că dacă serviciile secrete ale României ar fi avut informaţii care să-l...

Este oficial: Republica Moldova are ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic pentru Chișinău,...

Primăriile din țară, sprijinite cu un miliard de lei pentru finalizarea unor proiecte europene

Autoritățile locale vor putea solicita împrumuturi de până la un miliard de lei de la Trezoreria Statului Autoritățile locale vor putea solicita împrumuturi de până...
Ultima oră
Pe aceeași temă