5.2 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialTragedia Mogoşoaia a fost uitată

Tragedia Mogoşoaia a fost uitată

Primăria Galaţi refuză să aibă grijă de monumentul ridicat de un fost marinar la Dana 46 din Portul Bazinul Nou, în memoria celor 216 victime ale ceea ce a însemnat cea mai mare tragedie navală din estul Europei.

Comemorarea a 21 de ani de la tragedia scufundării navei „Mogoşoaia” s-a desfăşurat în anonimat, numai vreo 20 de persoane venind în acest an să asiste la slujba oficiată la monumentul ridicat pe malul Dunării, la Dana 46 a Portului Bazinul Nou. Autorităţile sunt indiferente la tragedia prin care au trecut zeci de familii de gălăţeni. Spre exemplu, Eugen Malihin, care avea 4 ani, a supravieţuit tragediei în care i-au murit mama, tatăl, sora de 5 ani şi fratele mai mic. A ţinut strâns în mâini mânerul canistrei de plastic de care tatăl său îi spusese să aibă grijă, a plutit pe Dunăre, fiind salvat de marinarul Costică Gheorghe. Băiatul a fost crescut de bunicii din Grindu, iar apartamentul familiei sale din cartierul Dunărea a fost „subtilizat” de cei care au condus Primăria Galaţi după 1990. Acum Eugen are 25 de ani, este marinar şi a încercat să afle ce s-a întâmplat cu apartamentul familiei sale, dar cei de la primărie nu l-au băgat în seamă. În 1990, 133 de urmaşi ai victimelor s-au constituit în parte civilă, solicitând despăgubiri.

Procesele au trenat şi s-a ajuns ca în final obiectul procesului să fie despăgubirile la care ar avea dreptul compania Navrom Galaţi, care ar trebui să primească de la BRP Bulgaria suma de 1,2 milioane lei, ce reprezintă daune pentru distrugerea navei „Mogoşoaia”. De urmaşi nu îi mai pasă nimănui. Toţi urmaşii celor care şi-au pierdut viaţa în catastrofă au primit de la stat, în 1993, un fel de ajutoare în cuantum de la 30 la 80.000 lei, bani care nu mai însemnau nimic din cauza devalorizării leului. La nivelul preţului unui baton de salam. Autorităţile nu au contribuit nici la ridicarea monumentul de la Dana 46 din Portul Bazinul Nou. A fost ridicat de Petre Boşneagă, un fost marinar. Deşi a făcut demersuri la Primăria Galaţi, pentru a lua monumentul în grijă, nimeni nu i-a dat atenţie. Dacă ar fi preluat de primărie, ar dobândi din punct de vedere legal statutul de monument de for public. Atâta timp cât nu are acest statut, monumentul poate fi demolat. Astfel ar disparea şi ultima urmă a accidentului, după ce epava a fost vândută la fier vechi.

Secretomania propagandei comuniste

Tragedia scufundării navei „Mogoşoaia” a fost cea mai mare catastrofă navală produsă în Europa de Est şi a fost numită în presa occidentală „Titanicul Estului”. S-a produs în dimineaţa de 10 septembrie 1989, în jurul orei 8.00. Nava de pasageri „Mogoşoaia”, care făcea curse între Galaţi şi satul Grindu de la Cotu Pisicii, a fost lovită şi scufundată de împingătorul bulgăresc „Petar Karamincev”, care conducea un convoi de barje. În 3 minute, pasagerul s-a scufundat, ducând în adâncuri 216 victime. La bord se aflau 213 pasageri şi 9 membri ai echipajului, deşi capacitatea navei era de 160 de locuri. Comuniştii au încercat să ascundă producerea accidentului naval, dar tragedia a fost anunţată de „Europa liberă”. După câteva zile, în ziarul local, „Viaţa Nouă”, a apărut în pag 2, lângă „informaţii sportive” un anunţ de 17 rânduri, compus în laboratoarele propagandei, în care se vorbea de coliziunea a două nave şi salvarea a 18 persoane. Eforturile propagandei comuniste au eşuat, pentru că au uitat să interzică publicarea anunţurilor de la rubrica de „Decese” din pagina de mică publicitate, care prezentau dimensiunile tragediei mai bine decât orice alte relatări cenzurate. Dacă în mod obişnuit acolo erau câteva ferpare, acum anunţurile se întindeau pe pagini întregi şi relatau dispariţia în întregime a unor familii sau moartea a nouă membri ai aceleiaşi familii.

Familii întregi dispărute în ape

După 1990, a fost dată publicităţii o statistică oficială a famililor dispărute în tragedia scufundării navei „Mogoşoaia”: Familii în care au dispărut şi părinţii şi copiii – 9 familii; familii în care au dispărut ambii părinţi – 6; familii în care au dispărut mama şi copiii – 4; familii în care au dispărut tatăl şi copiii – 3. În tragedie şi-au pierdut viata 45 de copii. 

Cele mai citite

Un fost spion american preia conducerea CIA

John Ratcliffe a ocupat anterior funcția de director al informațiilor naționale și este un critic al politicii lui Biden în Orientul Mijlociu Președintele ales al...

Răsturnare de situație! Laura Crișan și cei doi suspecți, arestați preventiv

În cazul complex al asasinatului de la Arad, a avut loc o schimbare semnificativă. Instanța supremă a decis, miercuri, arestarea preventivă pentru 30 de...

Familia Sturdza vinde peste 4.000 de hectare de pădure statului român și cere 22 de milioane de euro

Pădurile sunt amplasate pe teritoriul comunelor Grințieș și Ceahlău, în apropierea Parcului Național Ceahlău Omul de afaceri Eric Ioan Sturdza, membru al cunoscutei familii Sturdza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă