Autorităţile de frontieră ungare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea că, în perioada 07.04.2012, ora 23.00 – 09.04.2012, ora 23.00, pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată temporar circulaţia tuturor categoriilor de autovehicule cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că, în perioada 08-09.04.2012, în Ungaria sunt celebrate sărbătorile pascale.
Autorităţile de frontieră vor efectua, în această perioadă, controlul comun pentru ieşirea din România, respectiv intrarea în Ungaria, pentru TIR-uri, însa, conform legislaţiei statului vecin, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea perioadei de restricţionare a circulaţiei pe drumurile publice.
Ce vor face autorităţile române
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea va dispune măsuri de suplimentare a personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control a TIR-urilor, dacă situaţia o va impune, atât pe sensul de ieşire din ţară, cât şi pe cel de intrare.