Sub sloganul „Şi tu poţi fi eroul cuiva”, două studente de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative, au organizat o campanie de sensibilizare a publicului pentru prelevarea de organe. „Dacă la început ideea de campanie a pornit de la un proiect de şcoală, cercetările noastre au scos la iveală o reală problemă socială care, treptat, ne-a acaparat tot interesul. Am reuşit să descoperim de unde pleacă problema în România şi cum se poate interveni pentru a ameliora situaţia” a declarat Luminiţa Chelariu, una din iniţiatoarele proiectului. Povestea a început aparent banal, când studentele au văzut o ambulanţă în misiune şi s-au întrebat ce se întâmplă. Tinerii au făcut o cercetare pe un eşantion de 300 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani. Au observat că oamenii sunt reticenţi în ceea ce priveşte prelevarea de organe post-mortem. „Oamenii se gândesc că, în cazul în care li se întâmplă ceva, medicii nu vor lupta să le salveze viaţa, ci îi vor trece direct pe lista de donatori”, a spus Chelariu. Campania este susţinută şi de medici celebri, precum chirurgii Mihai Lucan şi Şerban Rădulescu.