Timpanul de sub patrafirul lui Ionica

Dosariada loveste si in Biserica Ortodoxa. Timp de 16 ani s-a vorbit despre securistii in sutana, dar preafericitul Teoctist, el insusi banuit ca ar fi fost purtator de epoleti, a reusit sa opreasca din fasa orice dezbatere publica pe aceasta tema delicata.
Unul dintre primii inalti prelati care a recunoscut ca a colaborat cu securitatea este Arhiepiscopul de Alba Iulia Andrei, pe numele laic Ion Andreicut, alintat de Securitate „Ionica”. Cinstita fata bisericeasca a fost racolata de Securitate si obligata sa colaboreze.
Ce putea sa faca Andreicut? Sa accepte, sau sa infunde puscariile comuniste. Multi preoti au ales a doua optiune si au devenit eroi. Ceilalti au ajuns inalti ierarhi. Gropile comune din inchisorile de la Aiud, Gherla, Pitesti, Jilava sau Periprava sunt pline de „moastele” sfintilor necanonizati care nu au acceptat compromisul.
Din pacate, odata cu exterminarea adevaratilor slujitori ai lui Dumnezeu, au ramas in biserici preotii slabi, care nu au rezistat, s-au pus in slujba regimului comunist si a uneltei sale, Securitatea. Arhiepiscopul de Alba Iulia este unul dintre acestia si va purta vesnic stigmatul slabiciunii sale, chiar daca incearca prin recunoastere sa-si usureze povara sufletului.
Parintele Andreicut pozeaza in prezent in victima, dar a ratat acum 23 de ani sansa de a deveni martir. Adevarul e ca preotii ortodocsi ramasi in viata dupa prigoana comunista nu au avut vocatie de martiri.
Un exemplu pentru ceea ce inseamna adevarata credinta si insusirea pildei Mantuitorului care s-a jertfit pentru pacatele lumii este Parintele Arsenie Boca.
Fostul staret al manastirii de la Sambata de Sus a infruntat regimul din inchisoare, a preferat sa stea cu domiciliu fortat in Baragan si sa lucreze ca „zugrav” de biserici decat sa slujeasca regimul comunist. Andreicut a ales viata tihnita din parohie, tulburata din cand in cand de cate un ofiter de Securitate care-i cerea o declaratie.
O fi intrebat „Ionica” enoriasii ingenunchiati sub patrafirul sau daca s-au gandit sa plece din tara sau daca au pacatuit amarnic injurand regimul comunist? Acest tip de comportament, aproape generalizat printre preotii ortodocsi, adepti ai zicalei „capul plecat sabia nu-l taie”, a fost dezastruos pentru Romania.
Nici un preot nu a murit in fata buldozerelor care daramau biserici, nici un prelat nu a protestat atunci cand sate intregi erau stramutate din ordinul dictatorului, lasand in urma cimitire si biserici. Este greu de crezut ca Biserica, un instrument de propaganda mai credibil si mai puternic chiar decat Partidul Comunist, nu a fost controlata de Securitate si de aceea este fireasca reactia de dezaprobare a clerului in fata dorintei societatii civile de aflare a adevarului.
Un adevar care poate lovi in institutia cu cea mai mare credibilitate din Romania.