Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) se confruntă cu o lipsă acută de medici. În plus, o dată cu începerea sezonului estival, fondurile, în special cele alocate Urgenţei, sunt insuficiente, pentru că numărul de pacienţi trataţi aici se majorează. Cu toate acestea, conducerea instituţiei este optimistă. SCJU a reuşit să obţină din partea Ministerului Sănătăţii deblocarea a trei posturi, toate valabile la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU). Deblocarea posturilor, dar şi obţinerea unor fonduri suplimentare pentru perioada sezonului estival au fost doar câteva dintre subiectele discutate săptămâna trecută la o întâlnire în Târgu Mureş.
3 din… 95
Cifra nu este însă de ajuns. Pentru anul acesta, conducerea SCJU a cerut deblocarea a 27 posturi de medici, 38 posturi de asistenţi medicali şi alte 30 pentru personal auxiliar. În total este vorba despre 95 de posturi. La ora actuală, Unitatea de Primiri Urgenţe funcţionează cu zece medici în minus, zece asistente şi 12 cadre auxiliare, motiv pentru care pacienţii trebuie să aştepte mereu să le vină rândul. Desigur, în afară de Urgenţă, se caută specialişti şi la secţiile de Anestezie Terapie Intensivă, Cardiologie, Neonatologie. „Am solicitat deblocarea posturilor şi alocarea unor fonduri suplimentare pe perioada sezonului estival, dat fiind afluxul de turişti în zonă. În urma întâlnirii s-au luat la cunoştinţă aceste propuneri şi vom vedea ce se întâmplă. Între timp, zilele următoare va avea loc un concurs la UPU, pentru a aduce trei medici pe noua linie de gardă pe care am înfiinţat-o de curând. În concluzie, activitatea în UPU se desfăşoară în condiţii foarte bune, inclusiv din punctul de vedere al timpilor de aşteptare. Aş putea spune că stăm bine la acest capitol, pentru că urgenţele se prioritizează. Chiar dacă unii stau mai mult, stau pentru că există urgenţe care trebuie luate înaintea altora”, a declarat directorul SCJU, dr. Dan Căpăţână.
Banii nu sunt de ajuns
Directorul spitalului a făcut de curând apel la autorităţile centrale pentru suplimentarea fondurilor pe timpul verii, asta având în vedere faptul că peste aproximativ o lună şi ceva litoralul va geme de turişti. „Ce ne facem dacă vine vreun pacient de la Bucureşti cu motocicleta făcută ţăndări? O să-i spunem că nu-l tratăm, că n-avem bani? În fiecare an, se întâmplă aceeaşi poveste. Ne tratează ca pe o specie subumană, pentru că suntem din Constanţa”, a declarat managerul unităţii sanitare.
Fără nereguli
În privinţa controalelor efectuate luna trecută în UPU, managerul a spus că verificările nu au scos la iveală nereguli. „Din punct de vedere al bugetului stăm bine. Suntem una dintre puţinele Unităţi de Primire a Urgenţelor care am fost lăudate datorită modului în care suntem organizaţi şi a spaţiului pe care l-am renovat şi pe care-l menţinem mereu la parametri optimi. În ceea ce priveşte achiziţiile, acestea se desfăşoară în mod legal”, a completat dr. Căpăţână.