Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad este în continuare clasificat ca unitate sanitară de categoria a II-a până la data de 31 decembrie 2012. „Menţinerea gradului II de clasificare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă este o recunoaştere a implicării Consiliului Judeţean Arad în procesul de modernizare a spitalului prin investiţiile demarate şi achiziţionarea de aparatură medicală. Doresc să asigur cetăţenii că vom continua investiţiile demarate în cadrul spitalului, prin alocări de bani, atât pentru lucrări de modernizare şi reabilitare, cât şi pentru achiziţionarea de aparatură medicală, astfel încât, în final, să avem condiţii moderne de desfăşurare a actului medical”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliul Judeţean Arad.
Ce investiţii a atras spitalul
Printre investiţiile în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad se numără izolarea termică a clădirii şi parcul de panouri solare, care la ora actuală cel mai mare parc din ţară de panouri solare care deserveşte un spital din România şi care a condus la eliminarea cheltuielilor cu apa caldă, din sistemul centralizat de termoficare. De asemenea, Consiliul Judeţean va amenaja un punct de aterizare pentru elicopterul SMURD, în incinta spitalului.