Liderii PSD Arad au acuzat, joi, modul in care au fost facute investitiile in partea de vest a tarii de compania americana „Smithfield”. Potrivit presedintelui organizatiei municipale a PSD, Dorel Caprar, compania straina a reusit sa obtina sprijin pentru a-si desfasura fortele in judetele Arad, Timis si Bihor.
„Controversata firma americana, implicata in numeroase scandaluri privind poluarea mediului si legislatia antitrust din SUA, a intrat in posesia celui mai mare combinat zootehnic din Romania, "Comtim" Timisoara, iar in prezent este in plin proces de extindere, incercand sa-si subjuge sectorul cresterii si procesarii porcinelor, avand ca target aproximativ 4 milioane de capete de porcine anual, o cifra care ar asigura atat necesarul intern de carne, cat si cantitati consistente pentru export. Politica "Smithfield", incurajata printre altii si de un deputat de Arad, democratul Constantin Traian Igas, consta in realizarea catorva sute de ferme pe teritoriul celor trei judete din vestul tarii, fiecare cu o capacitate minima de 8.000 de porci per ciclu, adica 16.000 de porci anual. Animalele – crescute in regim industrial, agresiv – ar urma sa asigure materia prima pentru noul "Comtim"”, a declarat Caprar.
Liderul social-democrat a mai spus ca vehementa sustinerii acestui proiect, in conditiile in care exista destule semnale cu privire la inoportunitatea derularii lui este cel putin dubioasa si nu ar trebui sa inlocuiasca o judecata realista si pertinenta asupra efectelor socio-economice si de mediu pe care le are o asemenea retea de ferme zootehnice. „Cu un numar total de 78 de unitati administrative existente la nivelul judetului Arad, "Smithfield" doreste, iar oficialitatile incurajeaza acest demers, sa realizeze 100 de ferme de crestere-ingrasare a porcinelor. Americanii au venit in Romania nu numai cu bani, ci si cu o istorie incarcata de scandaluri privind incalcarea legislatiei muncii si a reglementarilor privind protectia mediului. Compania este binecunoscuta in Statele Unite pentru incalcarea legislatiei muncii si a reglementarilor privind protectia mediului, practici continuate in Europa, mai exact in Polonia si, mai nou, si in Romania”, a adaugat liderul social-democrat.
Conform unor calcule facute de conducerea PSD Arad, daca „Smithfield” reuseste sa obtina aprobarea de a creste patru milioane de porci, ar fi fost necesare 120.000 de hectare pentru imprastierea dejectiilor. „Doar de la o singura ferma, pe zi, se aduna intre 50 si 90 tone de dejectii. Majoritatea terenurilor agricole din Romania sunt deja poluate cu nitriti, iar daca aceste ferme vor fi construite, ele vor afecta solul pentru multi ani de acum inainte. De asemenea, este interesant faptul ca unele studii de impact realizate de companie au doar aproximativ 100 pagini, in conditiile in care un studiu de impact pentru construirea unui drum e de doua-trei ori mai mare”, a mai afirmat Caprar.
Cei din PSD au mai sustinut ca realizarea celor 100 de ferme in Arad ar insemna transformarea judetului intr-un imens prister pentru dejectiile porcilor „Comtim”.