2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialSlovacii îşi dau mâna în Transilvania

Slovacii îşi dau mâna în Transilvania

Oamenii vor îndeplini un rit străvechi: împodobirea arţarului cu hârtie colorată. 

Slovacii din ţară şi din străină­tate se întâlnesc în acest sfârşit de săptămână la Valea Cerului. În Bihor vieţuieşte cea mai numeroasă populaţie de etnie slovacă din România (conform cifrelor oficiale 8.700 de slovaci, însă neoficial pe teritoriul judeţului Bihor trăiesc în jur de 15.000 de slovaci).

Uniunea Democratică a Slo­vacilor şi Cehilor din România (UDSCR), filiala Bihor şi auto­ri­tăţile Valea Cerului organi­zea­ză, în perioada 14-16 mai, a VI-a ediţie a „Festivalului Folcloric de Tineret Valea Cerului”. „Este cel mai mare festival folcloric al minorităţii slovace din România. În cadrul festiva­lului vor fi prezentate tradiţiile şi cultura slovacă. La eveniment şi-au anunţat participarea peste 350 de participanţi din România, dar şi din Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia şi Serbia. La festival sunt aşteptaţi însă toţi cei interesaţi. Noi am invitat toţi tinerii din locali­tă­ţile învecinate”, a spus Adrian Miroslav Merka, preşe­din­tele UDSCR. În cadrul festi­valului tinerii din România şi invitaţii din străinătate îşi vor prezenta tradiţiile şi obice­iurile. Unul din cele mai interesante obiceiuri este împodobirea ar­ţa­rului cu prime (hârtie crepo­nată), obicei care „semnalează” prezenţa fetelor de măritat din comunitate.  

Cele mai citite

Forțele israeliene au reținut mai mulți medici dintr-un spital din nordul Fâșiei Gaza

Forțele israeliene au reținut zeci de membri ai personalului medical dintr-un spital din nordul Gazei, pe care l-au atacat vineri, a declarat Ministerul Sănătății...

AS Monaco răspunde ironic la declarațiile lui Cristiano Ronaldo despre Ligue 1!

Cristiano Ronaldo a afirmat recent că Ligue 1 este dominată exclusiv de PSG, iar celelalte echipe sunt „terminate”, iar AS Monaco a oferit o...

Forțele israeliene au reținut mai mulți medici dintr-un spital din nordul Fâșiei Gaza

Forțele israeliene au reținut zeci de membri ai personalului medical dintr-un spital din nordul Gazei, pe care l-au atacat vineri, a declarat Ministerul Sănătății...
Ultima oră
Pe aceeași temă