1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialSimota, asaltat de creditori

Simota, asaltat de creditori

Clubul Jiul Petroşani, deţinut de miliardarul Alin Simota, a fost dat în judecată pentru că nu şi-a plătit datoriile către Ambulanţă. Simota are datorii şi la Jandarmi şi SMURD.

Clubul Jiul Petroşani, care aparţine miliardarului Alin Simota, este împresurat de creditori, care au ajuns să apeleze la instanţa de judecată ca să îşi recupereze sumele restante. De la Serviciul de Ambulanţă până la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Hunedoara, toţi au apelat la magistraţi ca să poată intra în posesia sumelor datorate de Jiul. Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, care a asigurat asistenţa medicală la meciurile „jiuliştilor” a dat în judecată Clubul Sportiv Jiul Petroşani, ca să încaseze sumele restante încă din toamna anului trecut. La sfârşitul săptămânii trecute a fost deja primul termen al procesului intentat de Serviciul de Ambulanţă.

 

Facturi neplătite din toamnă

„Datoriile sunt de circa 7.000 de lei şi s-au acumulat încă din toamna anului trecut. Patronul echipei a precizat că nu poate achita suma, dar dacă se poate să plătească prin compensare, să execute lucrări de care am avea nevoie. Din păcate, nu avem bază legală în acest sens şi atunci am fost nevoiţi să dăm clubul în judecată pentru recuperarea datoriilor”, a declarat directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Emil Stoica. Nu este însă singurul proces intentat clubului patronat de Alin Simota. Numai anul acesta, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Deva a apelat la instanţa de judecată pentru a-şi recupera banii, la fel ca şi Universitatea Petroşani sau societatea Farmacom Carpaţi, care a câştigat deja procesul la prima instanţă, respectiv Judecătoria Petroşani. Şi Asociaţia Salvital Hunedoara, care coordonează echipajele SMURD, are de recuperat vreo 6.000 de lei pentru asistenţa medicală asigurată şi încă nu a primit nici un leu de la clubul de fotbal patronat de controversatul om de afaceri din Valea Jiului. Astfel, creditorii ar putea cere executarea silită a clubului de fotbal.  

 

Firmele lui Simota, fără bani

Nici firmele conduse de Alin Simota nu sunt într-o situaţie financiară mai strălucită, iar pentru datoriile acumulate Serviciul de Taxe şi Impozite Locale a decis instituirea sechestrului asigurător pe bunurile societăţii Simar Compimex, pentru o datorie de aproape 55.000 lei. Alin Simota, care este şi consilier judeţean din partea PNL, este unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din România, cu o multitudine de afaceri în mai multe domenii de activitate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă