3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialSentinta rar intilnita in Romania: o doctorita nu mai are drept de...

Sentinta rar intilnita in Romania: o doctorita nu mai are drept de practica

Magistratii de la Curtea de Apel i-au interzis unei doctorite sa mai practice medicina in specialitatea obstetrica-ginecologie, in care a lucrat peste trei decenii. Judecatorii au luat aceasta decizie in procesul penal in care dr. Mariana Butnaru, din cadrul Maternitatii „Cuza Voda”, a fost acuzata de neglijenta in serviciu. Medicul a refuzat sa comenteze sentinta emisa de instanta. „Nu cred ca au fost date multe solutii atit de gresite in instantele din Romania”, spune avocata Natalia Mosnegutu, care a reprezentat-o pe Butnaru. Ridicarea dreptului de practica a fost ceruta de procurori la recurs.

Un medic iesean a ramas somer in urma unei decizii luate de judecatori. Magistratii de la Curtea de Apel Iasi au admis recursul formulat de procurori in cazul doctoritei Mariana Butnaru, din cadrul Maternitatii „Cuza Voda”, si i-au interzis acesteia exercitarea profesiei de medic, specializarea obstetrica-ginecologie.

Sentinta a fost data in cadrul procesului in care medicul iesean a fost acuzat de neglijenta in serviciu. Mariana Butnaru a fost acuzata initial de procurori atit de vatamare corporala, cit si de neglijenta in serviciu, dupa ce a chiuretat o femeie care nu era insarcinata. „Inculpata i-a platit victimei suma de 100.000 de lei drept despagubiri, astfel incit acuzatia de vatamare corporala s-a stins, ca urmare a intelegerii partilor. Astfel, Mariana Butnaru a fost trimisa in judecata doar pentru neglijenta in serviciu, insa prima instanta a hotarit incetarea procesului, pe motiv ca inculpata a acoperit prejudiciul victimei, si a decis amendarea administrativa a acesteia cu suma de 500 de lei. Noi nu am cerut initial ca judecatorii sa-i interzica acesteia sa mai practice medicina, insa in recurs am solicitat si acest lucru, iar judecatorii ne-au dat dreptate”, a declarat ieri procurorul Irina Perjoiu, purtatorul de cuvint al Parchetului de pe linga Judecatoria Iasi.

Intregul scandal a izbucnit decembrie 2007.

Potrivit procurorilor, pe 12 decembrie 2007, la maternitate a venit o tinara care a cerut un consult de specialitate, pentru ca ii intirziase ciclul menstrual. Anchetatorii au precizat ca pacienta a fost investigata medical de dr. Butnaru, care a diagnosticat-o cu sarcina in luna a doua, avort in evolutie si hemoragie. Tinara a decis sa intrerupa sarcina, iar dupa terminarea procedurii de chiuretaj a fost trimisa in salon.

Oamenii legii au mentionat ca, desi se simtea rau, pacienta a plecat acasa, medicul recomandindu-i sa vina in ziua urmatoare dupa rezultatele biopsiei. Concluziile examenului anatomopatologic au specificat ca pacienta avea „perforatie uterina cu interesarea intestinului gros”. Dupa doua zile, pacienta a fost internata la Spitalul „Sf. Spiridon”, unde a fost operata.

„Aceasta solutie m-a socat!”

Contactata telefonic, Mariana Butnaru a refuzat sa faca vreo afirmatie cu privire la decizia luata de judecatori in cazul sau. „Stiu ca s-a dat acea sentinta, dar eu nu o pot comenta. Va rog sa vorbiti cu avocatii care m-au reprezentat in cadrul dosarului”, a declarat ieri Mariana Butnaru.

Avocata Natalia Mosnegutu, care a reprezentat pe doctorita in cadrul procesului, sustine ca hotarirea este gresita. „Aceasta solutie m-a socat pur si simplu. Nu cred ca au fost date multe solutii atit de gresite in instantele din Romania. Nu vreau sa spun ca a fost o decizie nelegala, pentru ca, potrivit legii, judecatorii au posibilitatea de a da astfel de hotariri. Dar sentinta mi se pare total neintemeiata si total de neinteles, in conditiile in care, la fond, procurorii nu au solicitat asa ceva. In plus, clienta mea nu a fost judecata pentru vatamare corporala, ci pentru neglijenta in serviciu”, a afirmat ieri avocata Natalia Mosnegutu.

Potrivit acesteia, clienta sa a avut o activitate ireprosabila vreme de peste trei decenii. „Aceasta doamna are o activitate de peste 30 de ani si nu a fost sanctionata niciodata inaintea acestui incident. Se poate intimpla sa comiti o greseala, asa cum se intimpla si in magistratura, asa cum se intimpla si in alte domenii. Clienta mea a pus un diagnostic gresit, dar a platit pentru asta. Din cite stiu, pacienta s-a vindecat, este sanatoasa, a primit despagubiri de la clienta mea, deci sincer nu stiu ce sa mai spun la o astfel de solutie. In cariera mea, nu am avut astfel de cazuri, in care sa se dea sentinte de acest gen”, a incheiat avocata.

––-

„Acesta a fost singurul ei incident”

Conducerea Maternitatii „Cuza Voda” a afirmat ca la unitatea medicala nu a ajuns inca un document oficial din partea Curtii de Apel Iasi cu privire la incetarea dreptului de practica a dr. Mariana Butnaru (58 de ani). „Nu pot sa comentez decizia, intrucit la spital nu a ajuns nimic oficial in acest sens. Tot ce pot spune este ca doamna doctor si-a realizat activitatea ca medic in cadrul sectiei si ca sef de garda timp de aproximativ 30 de ani. Acesta a fost singurul ei incident, cu avortul, in rest activitatea a decurs in conditii normale”, a declarat prof.dr. Maria Stamatin, director medical al Maternitatii „Cuza Voda”.

Cazul pacientei careia dr. Mariana Butnaru i-a efectuat un avort, desi nu era insarcinata, este cel mai cunoscut si cel care a dus la incetarea dreptului de practica al medicului. In ianuarie 2011 a mai avut loc insa un incident in care au fost implicate mai multe cadre medicale, printre care si dr. Butnaru.

Parintii unui bebelus decedat inca de dinainte de nastere au aflat, cind au ridicat corpul copilului de la Institutul de Medicina Legala, ca bebelusul lor era, de fapt, o fetita, si nu un baietel, asa cum le spusesera medicii. Tatal copilului a afirmat atunci pentru „Ziarul de Iasi” ca toate pregatirile pentru inmormintare au fost facute ca pentru un baiat, inclusiv in actele copilului trecind un nume de baiat. Doctorii din cadrul maternitatii au explicat in ianuarie ca prioritatea in acel moment era salvarea mamei, nu sexul copilului. „Mama a venit la 12 ore dupa ce placenta ei a decolat, in uter a patruns singe, copilul era decedat deja. S-a facut cezariana pentru a scoate copilul si a-i opri hemoragia mamei, s-a scos si uterul, pentru ca au intervenit complicatii care nu puteau fi rezolvate altfel. Exista riscul foarte mare ca si mama sa-si piarda viata. In stresul acela de a o salva, s-a scris «masculin», in loc de «feminin» si aceasta a fost greseala. Daca mama venea de vineri seara la spital, de cind o luasera durerile, existau sanse ca si bebelusul sa fie salvat, dar sarcina era complet neurmarita, chiar daca era la termen”, a precizat atunci dr. Mihaela Butnaru.

Sefii spitalului au recunoscut ca a avut loc o eroare, dar au sustinut ca, din punctul lor de vedere, a fost una justificabila, intrucit, fiind atenta la salvarea mamei, dr. Butnaru nu a mai mers sa verifice sexul copilului, ci a notat cele spuse de catre asistenta. Toti cei zece medici care s-au ocupat de acest caz au oferit note explicative conducerii unitatii, asistenta vinovata fiind sanctionata cu mustrare.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Un tânăr de 22 de ani a murit marți seara după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o pasarelă pietonală

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, după ce a pierdut controlul mașinii în timp ce mergea pe Șoseaua București-Ploiești, iar...

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...
Ultima oră
Pe aceeași temă