3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialSeceta a declanşat starea de urgenţă pe Dunăre

Seceta a declanşat starea de urgenţă pe Dunăre

Situaţia din navigaţia fluvială de pe Dunărea a devenit disperată, în special pe sectorul din zona portului Giurgiu, autorităţile portuare fiind nevoite să declare „starea de urgenţă”. Pe sectorul comun româno-bulgar s-a ajuns ca în anumite zone adâncimea şenalului navigabil să fie de aproximativ 50 de centimetri şi din această cauză zilele trecute au eşuat 7 convoaie de barje şi 2 nave de pasageri. Una dintre navele de pasageri a fost eliberată după 24 de ore.

S-a ajuns la această situaţie pentru că autorităţile bulgare au întârziat în a-şi da acordul pentru ca Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi să intervină pentru dragarea şenalului navigabil pe sectorul respectiv, în pofida faptului că primele probleme au apărut la începutul lunii august, când în zonele Călăraşi-Giurgiu şi Zimnicea au fost blocate peste 50 de convoaie, care au reuşit să străbată în trei zile un parcurs pe care în trecut îl străbăteau în 8 ore. Autorităţile române au făcut demersuri la Comisia Europeană şi în cele din urmă autorităţile bulgare şi-au dat acordul pentru dragarea şenalului. „La Giurgiu e nenorocire! În cele din urmă, am aflat că partea bulgară şi-a dat acordul să intervenim acolo.

Important este că s-a declarat starea de urgenţă pe Dunăre, pentru că altfel nu am fi putut interveni”, spune directorul AFDJ Galaţi, Mircea Răzvan Cristea. Pentru efectuarea acestor dragaje, Ministerul Transporturilor a obţinut alocarea a 3 milioane de lei din fondul de intervenţie aflat la dispoziţia guvernului. Lucrările vor începe în zilele următoare, după ce AFDJ va aduce în zona Giurgiu mai multe drăgi absorbante şi alte utilaje speciale. Dunărea era în continuare în scădere, cu 3 cm în 24 de ore în rada Portului Galaţi şi cu 5 cm în rada Portului Brăila. În amonte, scăderile estimate erau de 8-9 cm pe sectorul Călăraşi-Hârşova, 4-8 cm pe sectorul Olteniţa-Zimnicea şi de 11-15 cm pe sectorul Turnul Măgurele – Calafat.

Cu cinci metri sub nivelul din iulie 2010

În rada Portului Galaţi era înregistrată ieri o cotă de 117 cm, în condiţiile în care în această perioadă a anului nivelul Dunării la Galaţi era de aproximativ 300 cm. Nivelul înregistrat acum este cu 4 metri şi 83 centimetri mai scăzut decât nivelul înregistrat în iulie 2010, când Dunărea a atins la Galaţi cota istorică de 590 cm.

În acest an, Dunărea a atins o cotă foarte scăzută şi în luna ianuarie, când nivelul Dunării în Portul Galaţi era de 131 cm. În condiţii normale, în perioada estivală Dunărea ar fi trebuit să aibă la Galaţi un debit de 8.000 mc/s, însă în aceste zile debitul a scăzut cu mai mult de jumătate, fiind de 3.000-3.500 mc/s. Însă situaţia nu este le fel de complicată ca cea de pe Dunărea Fluvială, pentru că sunt asigurate adâncimile minime de navigaţie.

„La Galaţi nu e chiar dezastru, pentru că se înregistrează scăderi de doar până la 5-6 cm pe zi. Anul trecut pe vremea asta erau doar 60 de centi­metri. Oricum, în zona Căpităniei ­zonale Galaţi, între zona Reni, mila marină 64 şi Călăraşi-Feteşti, mila marină 355, nu sunt puncte dificile, cu scăderi atât de mici încât armatorii să plece cu barjele neîncărcate”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Căpităniei Galaţi, Virgilică Ciobanu.

Scăderea nivelului Dunării face mai dificile şi condiţiile în care se efectuează traversările cu bacul între Galaţi şi I.C. Brătianu, din judeţul Tulcea. Bacurile traversează Dunărea după o rută ocolitoare, pentru a evita o zonă în care diferenţa dintre pescajul bacului şi nivelul albiei este de la 0,9 la 1,6 m. „Ocolim cam 300 de metri şi ajutaţi de instrumentele de navigaţie putem alege un traseu sigur. Din pricina cotelor scăzute ale Dunării sunt zone în care şenalul navigabil este prea puţin adânc, aşa că nu avem ce face”, spune căpitanul fluvial Ştefan Drăgan, de la Navrom Trecere Bac.

Pierderi greu de calculat

Firmele de transport fluvial de mărfuri înregistrează pierderi care deocamdată nu pot fi evaluate, pentru că reducerea pescajului navelor care traversează zona este realizată prin reducerea volumului de mărfuri transportate la o cursă. „Ofiţerii Căpităniei Portului Galaţi supraveghează şi controlează la plecare ca pescajele navelor să nu depăşească acele puncte critice. Asta înseamnă că navele trebuie să fie încărcate mai puţin, nu la capacitate maximă, ca până acum”, spune Virgil Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Căpităniei Galaţi. Reducerea volumului de mărfuri transportate la o cursă se cumulează în pierderi economice înregistrate de firmele de shipping din cauza scăderii nivelului Dunării.  

Cele mai citite

Frank Auerbach, unul dintre cei mai renumiți artiști britanici, a murit la 93 de ani

Frank Auerbach, pictor britanico-german, a murit la vârsta de 93 de ani. Frank Auerbach a murit Refugiat în Anglia în 1939 ca parte a programului...

Inflația crește ușor în octombrie, servicii și alimente în topul scumpirilor

Rata anuală a inflației a ajuns în octombrie la 4,7%, față de 4,6% în septembrie, conform datelor prezentate marți de Institutul Național de Statistică...

Mircea Lucescu, dat în judecată de CSA Steaua. Motivul este halucinant

Conducerea clubului CSA Steaua a decis să îl acționeze în judecată pe selecționerul echipei naționale, Mircea Lucescu, după declarațiile acestuia despre FCSB, care au...
Ultima oră
Pe aceeași temă