Scriitorul maghiar Suto Andras a fost condus pe ultimul drum, sambata, la Targu-Mures. Peste o mie de oameni, printre care s-au numarat si personalitati culturale si politice din Romania si Ungaria l-au dus pe regretatul scriitor inspre Biserica Reformata din Cetatea medievala a orasului, in al carei cimitir a fost inmormantat.
Vicepremierul Marko Bela, presedinta Parlamentului Ungariei, Szili Katalin, presedintele Uniunii Scriitorilor din Ungaria, Kalasz Marton, si presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, Mircea Dinescu, si-au exprimat ultimul omagiu si au tinut cuvantari cu aceasta ocazie.
Victima a conflictului interetnic din martie 1990, in care si-a pierdut un ochi, Suto Andras a fost evocat drept una dintre personalitatile artistice care au condus lupta pentru apararea drepturilor maghiarilor din Transilvania. Totodata, scriitorul este cel care a cerut, in martie 1990, revenirea Liceului „Bolyai” la statutul de scoala cu predare in limba maghiara.
Mircea Dinescu a tinut sa aminteasca cateva din punctele sensibile ale evenimentelor de acum 16 ani, subliniind faptul ca acum ar fi fost momentul ca acele autobuze care au adus taranii din satele din jurul Targu-Muresului sa vina, iar taranii sa aiba bratele pline cu flori. Presedintele USR a mai tinut sa precizeze si importanta operei lui Suto Andras, care a redat cele mai frumoase pagini despre taranime, atat cea maghiara, cat si cea romana, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.