Opt tineri au fost trimisi in judecata de procurorii DIICOT Constanta sub aspectul comiterii infractiunii de trafic si consum de droguri de mare risc. Ei au fost prinsi in flagrant in timpul unei petreceri date in padurea de la marginea localitatii Negru Voda din judetul Constanta.
Procurorii din cadrul Biroului Teritorial Constanta al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Constanta au dispus ieri trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a lui Ovidiu Emil Ghiurca, Ionut Tiplea, Marian Stefan Radu, Marin Stefan Andrei, acuzati de savarsirea infractiunii de trafic de droguri de mare risc. De asemenea, in acelasi dosar, au mai fost trimisi in judecata in stare de libertate pentru detinere de droguri de mare risc pentru consum propriu Cristian Tache, Daniel Petrescu si Anca Bulgaru. Totodata, procurorii au mai hotarat trimiterea in instanta a Luminitei Ionela Sarbu, care initial a fost retinuta, dar a fost eliberata de Curtea de Apel Constanta din motive medicale. Conform rechizitoriului, in noaptea de 27-28 mai 2006, tinerii au fost prinsi in flagrant in padurea de la marginea localitatii Negru Voda, din judetul Constanta, detinand droguri de mare risc. Atunci, un grup de 30 de tineri s-a adunat, la o petrecere privata, in padurea din apropierea localitatii Negru Voda.
Petrecere intrerupta
Distractia, pusa la cale de cateva luni prin intermediul internetului, a fost insa intrerupta de ofiterii Biroului Antidrog din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Constanta, care ajunsi la fata locului, au descoperit ca tinerii isi intretineau voia buna nu doar cu bautura, ci si cu ecstasy, hasis si canabis. Acestia au fost audiati, duminica, de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) Constanta care au dispus cercetarea lor in stare de libertate. Potrivit anchetatorilor, printre petrecareti se afla si un jurnalist al cotidianului Jurnalul National. Procurorii spun ca asupra acestuia nu au fost descoperite droguri si nici nu s-a dovedit ca ar fi consumator. El le-a declarat anchetatorilor ca ar fi aflat despre aceasta petrecere de pe internet si s-ar fi decis sa participe si el pentru documentare.
Depozite de stupefiante
In urma verificarilor, procurorii au mers pe firul surselor de aprovizionare cu substante stupefiante si in acest mod au fost prinsi la Bucuresti pentru trafic de droguri Ovidiu Emil Ghiurca, Ionut Tiplea, Marian Stefan Radu, Marin Stefan Andrei. Astfel, in urma perchezitiei, la domiciliul lui Ghiurca s-au gasit 23 de comprimate de ecstasy, la Tiplea au descoperit 134 de comprimate de ecstasy, la Marin 77 de comprimate, iar la locuinta lui Radu au fost depistate 2,33 grame de heroina, precum si 20 de pastile de ecstasy. Nu in ultimul rand, pe parcursul cercetarilor, s-a stabilit ca cel din urma ii incredintase Luminitei Sarbu, spre depozitare, 95 de comprimate de ecstasy, care au fost ridicate de oamenii legii. De asemenea, cu toate ca asupra lor au fost gasite cantitati insemnate de stupefiante, pe tot parcursul urmaririi penale, cei patru tineri au declarat ca detineau drogurile pentru consum propriu si nu pentru a le comercializa.