Un numar de 191 de angajati ai SC „Vitrometan” SA Medias (judetul Sibiu) au fost trimisi recent in somaj, cu salarii compensatorii, dupa ce cresterile de preturi ale gazului metan au obligat administratorii firmei sa recurga la un plan de reorganizare a activitatii pentru a limita cheltuielile de productie si pierderile care se prefigurau. Pentru ca gazul metan este principala resursa consumata in industria sticlei si cristalurilor de inalta puritate, patronatul german de la „Vitrometan” a decis ca trebuie sa reduca nivelul cheltuielilor inregistrate si, in acelasi, timp sa incerce o crestere a productivitatii cu circa 20% pentru aceasta perioada.
Solutiile puse in aplicare, ce au avut in final si acceptul sindicatului salariatilor, au fost acelea de reducere a numarului de personal angajat, pana la cifra actuala de 600 de muncitori, si aceea de instalare si punere in functiune a unui performant cuptor pentru topit sticla. Investitia ar urma sa scoata din uz alte doua asemenea cuptoare mai vechi si sa reduca cu pana la 50% cantitatea de gaz metan consumata pentru productia de cristaluri.
Patronul „Vitrometan” SA Medias, omul de afaceri german Horst Bauling, atragea, la inceputul lunii aprilie, atentia asupra efectelor nedorite ale cresterii preturilor la livrare de gaz metan catre consumatorii industriali. La vremea respectiva, nu doar actionarul majoritar al firmei se plangea de efectele negative ale modificarilor de pret la gazul metan, ci si reprezentantii actionarilor si sindicatelor din alte 20 de societati din industria romaneasca a sticlaritului.