În perioada 12-15 iulie, artiştii scenei româneşti pot „fura” meserie de la un mare maestru al scenei internaţionale, Jean-Jacques Lemêtre.
Muzica de teatru va pune stăpânire pe Aţel şi Pelişor. Centrul Internaţional pentru Artele Spectacolului organizează ateliere cu cei mai cunoscuţi compozitori de muzică de scenă, artişti ai unor teatre legendare. Anul acesta artiştii români pot participa în perioada 12-15 iulie de „Acţiunea, ritmul şi actorul”, un atelier condus de compozitorul şi muzicianul Jean-Jacques Lemêtre, de la Théâtre du Soleil. În cadrul atelierului, artiştii vor explora zonele de ritm, mişcare şi poveste ale spectacolului. Mai precis se va pune accentul pe prezenţa actorului în spectacol, modul de construcţie a personajelor cu ajutorul corpului şi al ritmului. „Sub conducerea maestrului, participanţii vor lucra cu ritmurile corpului şi ale vocii, cu orchestraţia cuvântului rostit sau cântat, examinând relaţia ritmului şi muzicii cu textul în diferitele tradiţii teatrale – tradiţia occidentală, orientală sau a Orientului Îndepărtat, precum şi modul în care vocea şi corpul pot intra în scenă ca forme de expresie independente sau interdependente”, spun organizatorii.
Austeritate în artă
Anul acesta atelierele ArtHoc se reduc cu 50%. „Din cauza reducerii cu 25% a salariilor bugetarilor şi a majorării TVA, mulţi artişti s-au retras, chiar dacă taxa de participare era de 90 de euro pentru ambele ateliere. Astfel, atelierul susţinut de Frans Winther, compozitor la Odin Teatret, se va amâna pentru anul următor”, susţine Adriana Chiruţă, director artistic al Asociaţiei Culturale ARTHOC. Cu toate acestea, Frans Winther, va rămâne în România până duminică, pentru a pune la punct detaliile evenimentului de anul viitor şi pentru a vizita zona. „Mi-am dorit un spaţiu în natură, cu clădiri de patrimoniu. Anul trecut am vizitat nişte parohii săseşti şi am decis că este locul potrivit”, a mai spus Adriana Chiruţă. Astfel, fiecare „dascăl” poate opta pentru spaţii închise sau în aer liber, în funcţie de specificul cursului.
Oportunităţi de perfecţionare
Misiunea Centrului ARTHOC este de a le oferi tinerilor artişti oportunitatea de a-şi îmbogăţi arsenalul profesional cu noi metode practice de perfecţionare. Totodată, ei pot descoperi noi căi şi noi stimulente ale creaţiei personale prin organizarea unor ateliere cu artişti maeştri, prin promovarea dialogului multicultural şi explorarea graniţelor dintre teatrele tradiţionale ale lumii şi artele spectacolului contemporan. Astfel se creează un cadru de dialog şi de colaborare pentru realizarea unor producţii interdisciplinare care să investigheze teritorii noi de exprimare artistică.