1 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecialRegal Muzical cu Prinţesa naiului

Regal Muzical cu Prinţesa naiului

Oana Lianu a interpretat melodii din repertoriul clasic universal şi din repertoriul românesc.

Zilele Muzeului Ţării Crişurilor s-au încheiat cu o seară de gală, organizată la Filarmonica de Stat din Oradea. Prima parte a evenimentului a fost dedicată muzicii clasice.

Artista Oana Lianu, supranumită „prinţesa naiului”, a avut onoarea să deschidă seara de gală. Oana s-a ţinut de cuvânt şi le-a oferit spectatorilor un spectacol de excepţie, aşa cum a promis înaintea evenimentului. Orădeanca a cântat pe rând la nai , la fluier, la tilincă, la ocarină, la caval, la drâmbă şi la cimpoi. Programul artistei a început cu piesa „Preludiu”, de M.A. Charpentier. Interpreta a cântat apoi piese precum; „Valurile Dunării”, de Iosif Ivanovici, „Jalousie”, de Jacob Gade, „La Paloma”, de Sebastian Yradier, „Espana Cani”, de Pascal Marquina, „Dans ungar nr. 5″, de Johannes Brahms, după care a ridicat publicul în picioare cu melodii populare româneşti (sârbă oltenească, un cântec din Oaş sau o horă muntenească). Momentul special al recitalului susţinut de Oana Lianu a fost interpretarea piesei „Ciocârlia”.

Circ contra indiferenţei

În a doua parte a serii, celebrul clovn Miloud Oukili, din Franţa, a susţinut un spectacol pus sub genericul „Un nas roşu contra indiferenţei”. Acesta a primit o diplomă de excelenţă din partea Ministerului Culturii. Orădenii au savurat acrobaţiile şi jongleriile oferite de clovnii Fundaţiei „Parada” din Bucureşti. Parada coordonează activităţi de monitorizare şi evaluare şi dezvoltă programe permanente cum este „Centrul social de zi” destinat copiilor fără adăpost. Scopul organizaţiei este de a sprijini copiii, tinerii şi a familiile fără adăpost. „Spectacolul a fost şi pentru mine o surpriză. Atunci când am gândit programul serii de gală şi al Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor m-am lăsat ghidat de sloganul acestui eveniment: „Muzeele, pentru armonie socială”, a spus Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea.   

Artist unic

Oana Lianu realizează vrăjitorii cu naiul ei. „Oana Lianu este extraordinară cu naiul ei. Ea posedă un rar simţ artistic şi realizează o adevărată vrăjitorie.  Rafinamentul interpretativ, virtuozitatea impresionantă, dublate de o prezenţă scenică magnifică, o confirmă pe Oana Lianu ca fiind unul dintre artiştii unici ai lumii. Am venit la acest spectacol doar pentru a o auzi pe ea. Am toate CD-urile ei. Cu muzica ei adorm şi cu ea mă trezesc”, a spus Valeria Bunica, una dintre participantele la spectacol.

Cele mai citite
00:00:53

VIDEO. Danemarca va continua discuțiile „pentru a asigura interesele americane legitime” în Groenlanda

În cadrul unei conferințe de presă la Ierusalim, în a doua zi a unui turneu în Orientul Mijlociu, ministrul danez de externe, Lars Lokke...

Sistem avansat de contorizare pe piața de energie

Transelectrica finalizează prima investiție finanțată din Fondul pentru Modernizare Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a anunțat finalizarea primei etape a unui proiect...

Forțele ucrainene rezistă cu greu presiunii Rusiei în estul regiunii Harkov și în nordul regiunii Donețk

Forțele ucrainene încearcă să limiteze presiunea crescândă a Rusiei asupra orașelor Izium și Liman, a căror cădere ar duce la extinderea zonei de control...
Ultima oră
Pe aceeași temă